În trimestrul II 2012, numărul mediu al pensionarilor în judeţul Călăraşi a fost de 79.824 persoane, mai mic cu 2,8 % faţă de trimestrul II 2011 şi cu 1,1% faţă de trimestrul I 2012 (exclusiv pensionarii MApN, MAI, SRI, cei din evidenţa Casei de Asigurări a Avocaţilor şi Culte).
Această scădere s-a datorat, în principal, scăderii numărului pensionarilor de asigurări sociale agricultori (cu 8,1 % faţă de trimestrul II 2011, respectiv cu 2,7% comparativ cu trimestrul I 2012). Distribuţia după sistemul de pensionare reliefează faptul că pensionarii de asigurări sociale deţin în continuare ponderea majoritară ( 99,9 %).
Pensionarii de asigurări sociale de stat reprezintă 81,8 % din numărul total al pensionarilor, ponderea lor fiind mai mare cu 1,0 puncte procentuale comparativ cu trimestrul II 2011. Pensionarii agricultori au înregistrat o scădere faţă de aceeaşi perioadă, atât ca cifră absolută (-1.277 persoane) cât şi ca pondere în totalul pensionarilor (de la 19,1% în trimestrul II 2011 la 18,0% în trimestrul II 2012).
Numărul mediu al pensionarilor de asigurări sociale a fost în trimestrul II 2012 de 79.824 persoane, mai mic cu 2.313 persoane faţă de trimestrul II 2011, comparativ cu 875 persoane faţă de trimestrul I 2012.
Sumele cuvenite drept pensii, în conformitate cu legislaţia în vigoare, în trimestrul II 2012 au fost de 142.594,9 mii lei, cu 1,9 % mai mici comparativ cu trimestrul II 2011.
Pensia medie lunară impozabilă pe total judeţ, în trimestrul II 2012, a înregistrat o creştere de 0,8% faţă de trimestrul II 2011 şi de 0,3% faţă de trimestrul I 2012.
Pensia medie a pensionarilor de asigurări sociale de stat a fost de 656 lei, mai mare cu 0,3% faţă de trimestrul II 2011 şi cu 0,2 % faţă de trimestrul I 2012.
Comparativ cu trimestrul II 2011, cea mai mare creştere a înregistrat-o pensia I.O.V.R. În trimestrul II 2012, pensia medie a agricultorilor era de 2,0 ori mai mică, comparativ cu pensia de asigurări sociale de stat. Nivelul redus al pensiei medii a agricultorilor a influenţat negativ atât nivelul pensiei medii de asigurări sociale cât şi a celei pe total judeţ.
În trimestrul II 2012, pensia medie lunară de asigurări sociale de stat, la nivel de ţară, a fost de 778 lei. Peste două treimi din judeţele ţării s-au situat sub media pensiei la nivel naţional, printre care şi judeţele: Bistriţa Năsăud (658 lei), Călăraşi (656 lei), Vaslui (653 lei),Vrancea (650 lei), Botoşani (635 lei) şi Giurgiu (623 lei).