vineri, noiembrie 29, 2024
AcasăFAPT DIVERSA vrut să se spânzure decât să meargă la închisoare

A vrut să se spânzure decât să meargă la închisoare

- Advertisement -

Poliţiştii călărăşeni au salvat viaţa unui bărbat din Lehliu Sat, care intenţiona să se sinucidă, după ce a fost condamnat la închisoare.

În această dimineaţă, poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi – Serviciul de Investigaţii Criminale, Serviciul pentru Acţiuni Speciale şi Postul de Poliţie Lehliu – au intervenit prompt pentru salvarea vieţii lui L. Ion, de 60 ani, din comuna Lehliu Sat, care a fost condamnat, la data de 04 iunie a.c., de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, la 3 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

Bărbatul se baricadase într-o cameră a locuinţei sale şi îşi confecţionase un ştreang, cu ajutorul căruia intenţiona să-şi pună capăt zilelor.

Doar datorită operativităţii poliţiştilor, care au pătruns în cameră, l-au prins în braţe şi au tăiat ştreangul prins de gât, bărbatul a fost salvat de la moarte.

Acesta va fi condus la Penitenciarul Slobozia pentru executarea pedepsei.

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite