Poliţiştii Biroului de Poliţie Autostrăzi au depistat un bărbat de 37 de ani, din Craiova, în timp ce conducea cu 227 km/h pe Autostrada Bucureşti – Constanţa.
La data de 4 iulie a.c., în jurul orei 17.30, poliţiştii Biroului de Poliţie Autostrada A2 din cadrul I.G.P.R. au depistat un bărbat, de 37 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un autoturism cu o viteză peste limita maximă admisă.
Acesta a fost înregistrat cu aparatul radar, la km. 111, pe sensul de mers Bucureşti – Constanţa, conducând cu o viteză de 227 km/h.
Conform legislaţiei în vigoare, acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 810 de lei.
Totodată, poliţiştii i-au reţinut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule, pentru o perioadă de 90 de zile.
Depăşirea limitelor legale de viteză şi viteza neadaptată la condiţiile de trafic reprezintă unele dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere grave produse pe drumurile publice!
Viteza determină creşterea distanţei de frânare necesară opririi autovehiculului în siguranţă! Viteza determină agravarea consecinţelor accidentelor rutiere indiferent de cauză!
Poliţia Română recomandă conducătorilor auto să circule cu prudenţă!