Poliţiştii de investigaţii criminale, rutieră şi ordine publică au desfăşurat o acţiune cu efective mărite pe raza localităţilor Olteniţa şi Budeşti, pe linia prevenirii şi combaterii infracţiunilor de natură judiciară.
În dimineaţa de 22 iunie 2016, poliţiştii au acţionat pe raza localităţilor Olteniţa şi Budeşti pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor de natură judiciară. Au fost verificate 98 de autoturisme, atât înmatriculate în România cât şi în alte state. Pentru abaterile constatate poliţiştii au aplicat conform OUG 195/2005 republicată privind circulaţia pe drumurile publice 34 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 7.690 lei.
Poliţiştii au verificat la domiciliu 15 persoane faţă de care este luată măsura controlului judiciar, precum şi 4 persoane care se aflau în arest la domicliu.
Un bărbat de 50 de ani, din comuna Gălbinaşi, care se afla în arest la domicliu a fost depistat de poliţişti pe stradă încălcând astfel interdicţia de a părăsi domiciliu. Poliţiştii vor efectua demersuri pentru sesizarea Judecătoriei Olteniţa despre acest aspect.