Poliţişti rutieri desfăşoară zilnic, pe toate drumurile publice din judeţ, acţiuni menite să contribuie la creşterea gradului de siguranţă a tuturor participanţilor la trafic, neregulile constatate fiind sancţionate potrivit legii.
Astfel, în ultimele trei zile, în timpul activităţilor specifice efectuate, poliţiştii au identificat mai multe persoane care conduceau autovehicule fără să posede permis sau în timp ce se aflau sub influenţa alcoolului, fiind cercetate în cadrul dosarelor penale întocmite, pentru comiterea de infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice.
– În ziua de 07 mai 2015, agenţi de poliţie din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Gălbinaşi au depistat, pe DJ 301, pe I Dennis, de 41 ani, din Bucureşti, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere şi având o concentraţie alcoolică de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat.
– Poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Fundulea, au depistat, la data de 09 mai 2015, pe raza localităţii, pe C. Constantin, de 61 ani, din Bucureşti, în timp ce conducea un autoturism, având o concentraţie alcoolică de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat
Conducătorul auto a fost condus la spital unde i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
În ambele situaţii au fost întocmite dosare penale pentru săvârşirea de infracţiuni rutiere.