Poliţiştii cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi au participat pe tot parcursul acestei săptămâni la serbările de sfârşit de an şcolar organizate de unităţile de învăţământ. Aceştia au adresat sfaturi utile pentru prevenirea victimizării minorilor şi a delincvenţei juvenile pe timpul vacanţei de vară.
Astfel, în săptămâna 20-24 iunie 2016 poliţiştii s-au întâlnit cu elevi, părinţi şi cadre didactice din unităţile de învăţământ din judeţul Călăraşi înainte de plecarea în vacanţa de vară.
Recomandările transmise de oamenii legii s-au referit la atitudinea şi comportamentul ce trebuie adoptate de fiecare adolescent pentru a nu fi implicat în săvârşirea de fapte antisociale sau pentru a nu deveni victimă a infracţiunilor, cu respectarea strictă a tuturor indicaţiilor îndrumătorilor sau celorlalte persoane majore, care-i însoţesc în tabără. Elevii au primit recomandarea de a respecta regulile de circulaţie la deplasarea pe drumurile publice, de a nu părăsi grupul fără încuviinţarea unui adult, să nu se implice în scandaluri sau în discuţii cu persoane necunoscute, să nu se jignească sau să nu provoace, să nu încurajeze reacţii de agresivitate.