Sorin Anghel. La omul sărac nici boii nu trag. Dunărea n-a avut ghinion la Axintele, a pierdut cu 1-0 în faţa unei echipe mai experimentate, care a câştigat meritat. Însă elevii lui Mirel Condei ar fi putut să nu piardă un meci foarte important dacă ar fi avut un dram de noroc.
Mai întâi, Marian Şerban a trimis un şut înşelător, cu pământul, de la mare distanţă, dar mingea a alunecat mai mult decât în mod obişnuit şi a lovit bara transversală, după care s-a întors în teren şi a fost la un pas de a-l izbi în spate pe portarul advers. Ghinion! Mare ghinion! Mai departe, Călăraşiul a dominat jocul, şi-a creat ocazii, dar oamenii din compartimentul ofensiv, ori nu vor să tragă la poarta adversă pentru că sunt în post, ori n-au aflat că la fotbal câştigi dacă dai gol, nu dacă pasezi de nebun, de-a latul terenului. Hagi nu a fost nebun atunci când a zis „ai, n-ai mingea, tragi la poartă!”.
Într-un moment în care era la cârma jocului, Dunărea a primit un gol la o fază la care portarul Gabriel Popa s-a comportat ca şi cum ar fi priponit pe linia porţii. Goal-keeper-ul în vârstă de 28 de ani n-a ieşit la o minge jucată în careul sau, acolo unde trebuia să fie stăpân, astfel că ialomiţenii au deschis scorul. Ghinionul nu s-a oprit aici. Nicuşor Câinaru, fundaşul dreapta al Dunării, a suferit o entorsă deosebit de gravă în finalul primei reprize şi a fost transportat la spitalul din Urziceni. Jucătorul are acum piciorul în ghips şi ratează ultimele două jocuri din acest an.
Mai departe, jocul a fost modest, ambele formaţii întrecându-se în aruncatul balonului în jumătatea adversă. Gazdele au fost oleacă mai coerente în joc, însă nu au reuşit să-l deranjeze pe „comisar”. Partida nu s-a încheiat fără ca ghinionul să lovească pentru a patra oară Dunărea. În minutul 90, Victor Petre a executat perfect o lovitură de colţ de pe partea dreaptă, mingea a ajuns pe fruntea lui Mircea Ştefan, numai că acesta, singur în faţa porţii adverse, a trimis cu capul în direcţia opusă, balonul ajung în colţul terenului din partea stângă.
Dunărea are acum 24 de puncte şi aşteaptă astăzi victoria celor de la Rapid Feteşti. Victoria este aproape sigură. Pentru a putea accede în play-off, Călăraşiul trebuie să mai strângă încă 12 puncte. Trei vor veni astăzi, încă şase se mai pot obţine din meciurile de pe teren propriu cu Mangalia şi cu Lieşti. Pentru celelalte trei mai este nevoie de un efort suplimentar. Meciuri sunt destul, minuni se pot întâmpla multe. Important este ca echipa să joace.