vineri, noiembrie 29, 2024
AcasăPOLITICAAlin Drăgulin a demisionat din funcţia de subsecretar de stat din cadrul...

Alin Drăgulin a demisionat din funcţia de subsecretar de stat din cadrul ANRSCUP

- Advertisement -

Rodica Dohot. Numit în urmă cu aproape 1 an de zile în funcţia de vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, al Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSCUP), tânărul liberal Alin Drăgulin, în prezent preşedinte al Tineretului Naţional Liberal Călăraşi, a renunţat în urmă cu puţin timp la această funcţie. Motivul, implicarea sa mai activă pe plan politic.

Pe data de 18 mai a avut loc Conferinţa naţională a TNL şi pentru mine a fost ultima ocazie de a ocupa un post în Biroul Naţional Permanent. Pe moţiune am fost ales ca vicepreşedinte pe 18 mai, iar o zi mai târziu am fost ales ca vicepreşedinte organizatoric. Această funcţie implică colaborarea cu secretarii executivi, cu vicepreşedinţii organizatorici regionali şi lista poate continua, activitatea de zi cu zi a TNL fiind împărţită la nivel naţional între mine şi secretarul general şi, bineînţeles, atunci când se impune, de preşedinte. Lucrul acesta a coroborat cu faptul că îmi doresc o carieră politică la nivel local la seniori, fapt ce mă priva de timpul care îmi era atât de necesar pentru funcţia de subsecretar de stat. Acolo mă implicasem în destul de multe proiecte şi mi-am dat seama că nu pot duce tot la îndeplinire şi puteam să dezamăgesc. Am hotărât că ar fi corect şi pentru instituţia din care am făcut parte, dar şi pentru PNL Călăraşi care m-a susţinut, să fac un pas înapoi şi să renunţ la funcţia de la ANRSCUP.”, a precizat Alin Drăgulin în cadrul unei conferinţă de presă.

Acesta a mai spus că demisia şi-a depus-o pe 20 mai a anului curent, imediat fiind publicată în Monitorul Oficial eliberarea sa din funcţie. Întrebat ce planuri de viitor are, liderul tinerilor liberali din Călăraşi a precizat că doreşte să se implice şi mai mult în politică, mai ales pe plan local alături de seniori, urmând să se hotărască şi în ceea ce priveşte activitatea sa profesională.

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite