joi, noiembrie 28, 2024
AcasăACTUALITATEAlocaţia de stat a copiilor va fi dublată

Alocaţia de stat a copiilor va fi dublată

- Advertisement -

Alocaţia de stat a copiilor va creşte de la 42 la 84 de lei, potrivit unui proiect de act normativ adoptat, prin vot final, de Cameră Deputaţilor.

Copiii vor beneficia de o dublare a alocaţiei de stat, după ce deputaţii au adoptat Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 65/2014 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, care include şi această măsură.

Mai precis, documentul prevede că alocaţia lunară de stat pentru copiii de 2-18 ani şi liceenii de peste 18 ani va creşte de la 42 la 84 de lei. Conform prim-ministrului Victor Ponta, impactul financiar al acestei majorări va putea fi acoperit în 2015, însă începând cu 2016 vor trebui găsite soluţii pentru a se putea menţine măsură.
Iniţial, amendamentul privind majorarea alocaţiei a fost respins de Comisia pentru munca şi protecţie socială a Camerei Deputaţilor, însă autorul acestuia l-a propus şi astăzi la şedinţa în plen, unde a fost adoptat înainte ca propunerea legislativă să fie supusă votului final.

Schimbarea este susţinută de către liberali, care îşi doresc o creştere treptată a alocaţiei de stat până la nivelul de 200 de lei, în funcţie de cât de permisiv va fi bugetul în viitorul apropiat: „Grupul Parlamentar al PNL susţine majorarea alocaţiei de stat pentru toţi copiii la 200 de lei. Ştim că acest lucru nu se poate face decât treptat, din acest motiv acest amendament vizează creşterea alocaţiei de stat pentru copiii cu vârsta cuprinsă între doi şi 18 ani la 0,168 ISR, respectiv 84 de lei (…), urmând ca într-un viitor cât mai apropiat, când bugetul o va permite, să o aliniem la 200 de lei, cât este pentru copiii cu vârste cuprinse între 0 şi 2 ani”.

În prezent, potrivit Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, cei cu vârsta de până la doi ani (sau trei ani, pentru copiii cu handicap) primesc lunar 200 de lei, cei cu vârsta cuprinsă între doi şi 18 ani (plus liceenii de peste 18 ani) – 42 de lei, iar cei cu handicap cu vârsta cuprinsă între trei şi 18 ani – 84 de lei.

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite