Venus Independenţa – Înainte Modelu 3-1 (2-0)
Primul derby al seriei, găzduit de frumoasa arenă din Independenţa, a atras peste 500 de spectatori şi a produs mult fotbal. „Motorină” şi Lupu au făcut diferenţa şi au decis destinaţia celor 3 puncte. Echipa lui Sandu Bărbosu spera într-un meci bun care să-i păstreze în lupta pentru locul 1, care ar putea garanta totuşi performanţa în Liga lui Caţaros. Venus a început bine, însă Eftimie e un portar prea experimentat ca să fie bătut de şuturile lui Hagea (6) şi Voinescu (10) din debutul jocului. Pericolul la poarta lui Condei a venit în urma unor faze fixe şi din capul lui Neagu, care a trimis în două rânduri puţin pe lângă vinclu (13, 23). Codenii apasă pe acceleraţie şi Eftimie se opune la şutul lui „Motorină” (37) din interiorul careului şi într-o primă fază şi la acţiunea experimentatului Dorobanţu. Meciul a explodat în min. 39, când o fază bine construită s-a finalizat cu un eurogol, înscris de Lupu, la care Eftimie nu a avut replică. Golul le-a turnat plumb în ghete modelenilor, care n-au mai avut puterea să iasă din propria jumătate până la pauză. Mai mult, au mai scos o dată mingea din plasă, după reluarea cu latul a lui „Motorină” (41), la centrarea perfectă a lui Voinescu. Din acest moment, pe teren s-au văzut doar oamenii lui Zeciu. Repriza a doua a început cu marea ratare a lui Hagea (51), care a şters balonul cu capul, fără să prindă spaţiul porţii. A urmat o „scăriţă” de efect a lui Lucan (63) care a nimerit transversala. Lupu a creat faza jocului în min. 76, scăpat lansat în banda stângă, mijlocaşul i-a evitat cu uşurinţă pe fundaşii adverşi, a intrat în careu, la culcat pe Eftimie care nu a putut decât să-l agaţe de picioare. Penalty transformat de „Motorină” care a făcut dubla. Zeciu îi acordă privilegiul aplauzelor şi îl înlocuieşte cu Cinaru. Modelu a avut o tresărire de orgoliu prin Şerban (80), însă încercarea sa de la distanţă nu a nimerit ţinta. În ultimul minut regulamentar, Popa a marcat golul de onoare pentru modeleni dintr-o lovitură liberă directă. După această victorie care a semănat mai degrabă cu un antrenament, codenii sunt pregătiţi pentru meciul de mâine cu Unirea Mânăstirea, care poate decide noul lider al seriei. Rapid Ulmeni a pierdut cu 0-2 la Radovanu şi garează pe linia 15 în clasament. Sohatu s-a impus greu, dar meritat, cu 2-1 la Borcea. Dunărea Ciocăneşti i-a dresat şi i-a pus în lesă pe „căţeluşii” din Săruleşti cu 10-0. Fortuna Tămădău n-a rezistat la Dor Mărunt şi a pierdut cu 0-3. Dragoş Vodă a umilit cu 7-0 Viitorul Plătăreşti, care nu are nici un gol înscris după 3 etape. Fundulea a ciugulit toate punctele, 4-0, în meciul cu Curcani. „Unioniştii” din Mânăstirea s-au predat la Lehliu cu 3-1. Etapa a IV-a programează: Sohatu-Ulmeni, pronostic 1. Săruleşti-Borcea, cu gazdele favorite. Tămădău va încerca Dunărea cu degetul, dar fără şanse. Dragoş Vodă merge la Curcani să recupereze ce a pierdut în prima etapă. Modelu-Fundulea, un meci de 1X2. Steaua Radovanu încearcă să strălucească la Lehliu. O etapă grea!