Ieri, polițiștii din Călărași au efectuat 8 percheziții domiciliare la persoane bănuite de furt de acumulatori de telefonie mobilă. 4 persoane au fost reținute.
În data de 15 mai a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au efectuat 8 percheziție, în municipiul București și în județele Ilfov și Giurgiu, la locuințele unor persoane bănuite că ar fi sustras acumulatori cu capacitate mare de stocare.
Din cercetări au rezultat indicii că, în perioada ianuarie – mai a.c., persoanele în cauză ar fi sustras acumulatori cu capacitate mare de stocare, din siturile de telefonie mobile ale operatorilor privați, ulterior, comercializându-i prin intermediul unor anunțuri postate pe internet.
În urma perchezițiilor au fost descoperiți și ridicați 32 de acumulatori sustrași din diferite situri, prejudiciul total, în cuantum de aproximativ 14.500 euro a fost recuperat în proporție de 60%.
5 persoane au fost conduse la sediul poliției, iar în urma administrării probatoriului, 4 persoane, cu vârste cuprinse între 38 și 64 de ani, au fost reținute pentru 24 de ore, urmând a fi prezentate magistraților, în cursul zilei de astăzi, cu propunere de arestare preventivă.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și complicitate la furt calificat.
La activități au participat polițiști din cadrul structurilor de investigații criminale, arme, explozivi și substanțe periculoase, criminalistică și luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, precum și polițiști din Ilfov și Giurgiu.
Activitățile s-au desfășurat cu sprijinul de specialitate a Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.