Cuza Vodă este o comună într-o continuă dinamică. Cel care slujeşte această comună este privit de mulţi drept „primarul războinic”, sub armura căruia rar întrevezi vreo urmă de slăbicune. Cu alura sa dură, Aurel Stan a lăsat să-i scape însă, chiar de la prima discuţie, frământările sale. Aşa am descoperit în spatele de om aprig, rămas fără sprijin de multe ori, un om ca toţi oamenii, înzestrat însă cu un mare har, atât de util în îndeplinirea funcţiei sale. Aurel Stan posedă acea îmbinare între spiritul dârz, de militar, şi acel mod de a se implica afectiv, în soluţionarea problemelor comunităţii pe care o administrează.
Rep: D-le primar, sunteţi mulţumit de activitatea dvs. din mandatul anterior?
A.S.: Eu să fiu? Cetăţenii pot răspunde cel mai bine. Dacă mi-au acordat girul pentru un nou mandat, înseamnă că au fost mulţumiţi de munca mea.
Rep: Care au fost factorii determinanţii de v-au încredinţat un nou mandat?
A.S.: Seriozitate. Adevăr. Respect. Sunt primul care salut, indiferent de vârstă.
Nu în ultimul rând, realizările din cei 4 ani, care, după spusele multora sunt mai evidente decăt cele ale predecesorilor mei de la revoluţie încoace.
Rep: Vă rog să enumeraţi, în ordinea importanţei lor, proiectele implementate, valoarea, precum şi stadiul de execuţie în care se află?
A.S.: Toate proiectele au importanţa lor pentru comunitate, doar că, unele au fost cu finanţare naţională, iar altele cu investiţii de dezvoltare locală.
– Extindere reţea alimentare cu apă potabilă pe o lungime de 7 km – valoare 345 000 lei – finalizat;
– Înfiinţare parc verde în comuna Cuza Vodă – valoare 100.000 lei – finalizat;
– Racordarea la reţeaua de energie electrică a Centrului de Recuperare şi Reabilitare, extinderea reţelei de medie tensiune 20 kv până în zona de amplasament a acestuia, valoare 98.000 lei – finalizat;
– Pietruire şi întreţinere drumuri pietruite – valoare 82.005 lei- în derulare;
– Execuţie trotuare – valoare 728.280, cofinanţare 145.656 lei – în derulare;
– Modernizare bază sportivă – valoare 204.550 lei – în derulare;
– Lucrări de drenare teren fotbal- valoare 163.102 lei-în derulare;
– Unificarea drumurilor comunale între centura de nord şi cea de sud a comunei;
– Reabilitarea şi renovarea Căminului Cultural pentru conservarea specificului local şi înfiinţare centru de zi pentru copii în Cuza Vodă;
– Consolidare, reabilitare şi extinderea Școlii I-VIII din Cuza Vodă;
– Modernizarea drumurilor de acces DA 1, DA 2, DA 3, DA 4, ce deservesc exploataţiile agricole din comuna Cuza Vodă;
– Extindere electrificare în satele Călăraşii Vechi şi Ceacu.
Rep: În acest mandat ce obiective prioritare sunt pe agenda dvs. de lucru?
A.S.: Priorităţi sunt încă multe. Dacă voi reuşi să realizez următoarele proiecte, sunt sigur că viaţa locuitorilor comunei Cuza Vodă se va schimba în bine:
– Extindere reţea canalizare pe o lungime de 7 km;
– Pietruirea drumurilor comunale rămase din mandatul precedent – circa 20 km;
– Punerea în funcţiune a noii baze sportive din zona Nuci;
– Dotarea Școlii din Cuza Vodă cu un cazan nou de încălzire;
– Înfiinţare parcuri şi aliniamente.
Rep: Comuna Cuza Vodă este aşezată în imediata apropiere a oraşului Călăraşi. Acest fapt a condus la dezvoltarea mediului de afaceri pe raza comunei?
A.S.: Am primit solicitare din partea unui investitor care şi-a exprimat opţiunea că doreşte să construiască un parc de sere prin fonduri europene. Am analizat cererea şi am permis să se efectueze toate demersurile necesare pentru sprijinirea acestui om de afaceri. Investiţia va crea noi locuri de muncă pentru locuitorii comunei şi va îmbunătăţi considerabil bugetul local al primăriei. Un alt investitor a primit autorizaţie pentru înfiinţare parc fotovoltaic. Pe raza comunei funcţionează deja un depozit de îngheţată Top Gel, o staţie ITP, un parc de maşini şi o staţie de alimentare GPL.
Rep: Se cunoaşte faptul că primăria Cuza Vodă a rămas fără viceprimar şi mai nou chiar fără secretar. Îmi puteţi spune de ce? Cu cine şi când îi veţi înlocui pe aceşti doi funcţionari, de altfel indispensabili unei administraţii publice locale?
A.S.: Viceprimarul Luminiţa Ceauşescu a demisionat pentru că nu putea să acopere problematica diversificată a primăriei şi în acelaşi rând să se ocupe şi de societatea comercială proprie, afacere din care familia dumneaei se întreţine. Secretarul primăriei a ales să plece la primăria din Călăraşi în domeniul achiziţiilor publice acolo unde este specialist. Eu am un principiu în viaţă: când un om vrea să plece la mai bine nu mă opun. Pentru funcţia de viceprimar am discutat la nivelul organizaţiei locale PSD, care va desemna un candidat pentru a fi validat în funcţia vacantă. Pentru funcţia de secretar va veni cineva prin transfer în cel mai scurt timp, un jurist cu multă experienţă în domeniu.
Rep: Se aropie alegerile parlamentare. Pe cine veţi sprijini?
A.S.: Deşi eu nu am fost agreat să candidez pe listele USL, fiind nevoit s-o fac sub sigla PSD, voi susţine candidaţii USL. Neplăcut este pentru mine faptul că pe aceste liste nu au fost nominalizaţi oameni de la judeţ, ci au fost impuse nume de la centru, având obligaţia de a le accepta. Dar, nu avem încotro!
Rep: Vă mulţumesc pentru interviul acordat. În încheiere, care este mesajul pe care doriţi să-l transmiteţi locuitorilor comunei Cuza Vodă?
A.S.: Le mulţumesc tuturor cetăţenilor comunei pentru încrederea acordată. Mă bucur că au ales continuitatea. Îi încredinţez că nu am să-i dezamăgesc. Le transmit tuturor respectul meu nelimitat. Le doresc multă sănătate.