Sorin Anghel
Am avut neşansa de a fi prezent la ambele meciuri disputate de către Metaloglobus Bucureşti împotriva Victoriei Chirnogi şi Dunării Călăraşi. Bucureştenii s-au autodepăşit de fiecare dată şi le-au dat o ploaie de goluri călărăşenilor. Situaţia financiară a echipei antrenate de către Adrian Matei este una mult mai slabă decât cea întâlnită la Călăraşi. Asta nu înseamnă că la Dunărea curge cu miere şi lapte.
Erau speranţe că lucrurile se vor îndrepta din iarnă, dar cum echipa este mai aproape de retrogradare decât de promovare, lui Costică Stefan îi va fi infinit mai greu să obţină banii necesari pentru că Dunărea, cândva o mândrie judeţeana, să poată emită pretenţii în 2013.
Un lucru e clar. Mai bine decât acum e greu să sperăm că va fi atâta vreme cât jucătorii nu îşi doresc mai mult. Dunărea este o echipă imprevizibilă, măcinată de probleme interioare. Dacă cei care intră în iarbă ar fi avut un minim de respect, echipa lui Virgil Bogatu s-ar fi bătut acum la promovare. Ar fi fost suficient să câştige toate meciurile de pe teren propriu, acolo unde au pierdut 10 puncte.
Când faci o asemenea risipă se cheamă că nu pui osul şi mergi în curtea stadionului doar ca să te afli în treabă. Fotbaliştii nu contează doar de luni până joi, ci şi vineri, în ziua jocului. Dunărea are acum 15 puncte. Dacă şi-ar fi câştigat toate meciurile de la Călăraşi, ar fi avut 25. La Axintele, împotriva liderului, a condus pe tabela de marcaj, dar a pierdut. Povestea s-a repetat şi la Clinceni, în meciul cu Metaloglobus.
Cu încă 6 puncte, călărăşenii ar fi avut acum 31 de puncte, ar fi lăsat pe Axintele în spate, la 3 puncte diferenţa, şi ar fi putut intra în iarna cu porcul pe masă. Din păcate, situaţia în care jucătorii au dus echipa este jalnică, iar Dan Dragulin are toate motivele să strâmbe din nas când vine vorba de fotbal.
