luni, octombrie 28, 2024
AcasăPOLITICABuletin electoral/Valeriu Steriu s-a întâlnit cu alegătorii din Ştefan cel Mare

Buletin electoral/Valeriu Steriu s-a întâlnit cu alegătorii din Ştefan cel Mare

- Advertisement -

Miercuri, 21 noiembrie – Candidatul USL Valeriu Steriu a avut numeroase întâlniri electorale cu locuitorii comunei Ștefan Cel Mare din județul Călărași. Candidatul USL pentru Camera Deputaților în colegiul nr. 2, Valeriu Steriu, a continuat astfel seria întâlnirilor din poartă în poartă începute în celelalte localități din colegiul său.

La discuțiile cu cetățenii din Ștefan Cel Mare, Valeriu Steriu a fost însoțit de către primarul comunei, Nicolae Pandea, precum și de viceprimarul localității, Gheorghe Iacob. În cadrul zecilor de discuții purtate din poartă în poartă cu alegătorii, candidatul USL pentru Colegiul 2 a discutat cu aceștia despre modul în care Guvernul USL și parlamentarii USL pot să dezvolte infrastructura rurală, mai precis rețeaua de apă, de canalizare și asfaltarea comunei.

În plus, Steriu a profitat de expertiza sa în agricultură pentru a discuta cu locuitorii din Ștefan Cel Mare despre cum pot fi ajutați fermierii din localitate de către parlamentarii USL și de către Guvernul USL condus de Victor Ponta. Totodată, Valeriu Steriu a prezentat și posbilitățile care ar permite majorarea salariilor și a pensiilor și i-a asigurat pe locuitorii comunei de faptul că parlamentarii USL și Guvernul USL se vor ține de cuvânt în implementarea tuturor măsurilor sociale din programul de guvernare „România Puternică”.

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite