marți, noiembrie 26, 2024
AcasăADMINISTRAŢIEC. Milescu, primar Oltenița: Facem referendum să revenim la Ilfov dacă în...

C. Milescu, primar Oltenița: Facem referendum să revenim la Ilfov dacă în Călărași nu ne mai vor

- Advertisement -

De 8 milioane de lei avea nevoie municipiul Oltenița pentru a cofinanța proiectele câștigate pe PNRR, dar primarul Costinel Milescu spune că se mulțumea și cu jumătate din sumă în acest moment. A primit în schimb doar 1 milion de lei.

Consiliul Județean Călărași a repartizat săptămâna trecută, către primăriile din județ, sumele provenite din cota de 6% din impozitul pe venit. Primăria Oltenița a primit 1 milion de lei, sumă insuficientă pentru cofinanțarea proiectele semnate pe PNRR, în opinia primarului Costinel Milescu.tabel primarii - cota defalcata

Acesta ne-a declarat că suma necesară era undeva în jurul a 8 milioane de lei, se gândea că nu va primi toți banii însă în niciun caz nu se aștepta să primească atât de puțin. Nemulțumirea acestuia este mare.

„Am semnat proiecte care insumează 60% din toate proiectele câștigate de județul Călărași pe PNRR, în valoare de aproximativ 30 de milioane de euro. Bani care vor moderniza municipiul Oltenița. Care face parte din județul Călărași, dacă nu s-a uitat acest lucru.

Nu e normal să primim o sumă ridicolă în condițiile în care proiectele ce vor fi implementate vor fi tot în județul Călărași, în cel de al doilea municipiu al județului. Sunt localități mici care au primit bani mai mulți decât noi.

Observ că șefii Consiliului Județean se laudă doar cu realizările din municipiul Călărași. Dacă noi nu contăm, suntem marginalizați tot timpul, să ne spună că nu ne mai vor și ne căutăm alt stăpân. Facem și noi un referendum și ne cerem înapoi în județul Ilfov unde am fost până în 1981.”, ne-a declarat primarul Costinel Milescu.

 

 

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite