Rodica Zaharia. Încă de la începutul acestul an, administraţia locală a înaintat o serie de solicitări către Compania Naţională de Investiţii (CNI) pentru finanţarea unor proiecte ce vizează reamenajarea unor baze sportive din municipiul Călăraşi.
Acest lucru a fost adus în discuţia pe care primarul Drăgulin a avut-o cu mass-media locală în cursul zilei de luni, 13 octombrie, în cadrul unei conferinţe de presă, menţionând că demersurile se fac nu numai pentru săli de sport, ci şi pentru un posibil bazin de înot.
„Este vorba de Complexul Dunărea, acolo avem de reamenajat un teren de fotbal, alte două terenuri mai mici pentru antrenamente, Sala Sporturilor care poate fi reamenjată, inclusiv sala de box care, după cum ştiţi a fost arsă,” menţionează primarul Drăgulin.
Cel mai important proiect în domeniul sportiv pentru municipiul Călăraşi este un viitor bazin de înot, de dimensiuni şcolare, întrucât costurile pentru un bazin olimpic sunt foarte mari.
„Am propus CNI realizarea unui bazin de înot de dimensiuni şcolare. Ni s-a solicitat şi terenul, iar locaţia este actualul teren de zgură unde poate fi făcut acest bazin. Aşa, Complexul Sportiv poate cuprinde mai multe discipline unde copiii şi nepoţii noştri pot veni să aibe o serie de activităţi sportive. Intenţiile noastre este ca de anul viitor să putem fi şi noi printre cei care primesc aceste finanţări. Discuţiile noastre sunt pentru două tipuri de bazine, unul de dimensiuni olimpice, iar aici, din ce informaţii am eu, întreţinererea unui astfel de bazin ar costa 100.000 de lei pe lună, iar bazinul de dimensiuni mai mici, cel şcolar, ar fi cam de 25 de metri, cu 6 – 8 culoare şi 1,80 adâncime. Astfel, în acest bazin şcolar elevii ar avea posibilitatea să înveţe să înoate, vor fi profesori pregătiţi, se vor amenaja duşuri, instalaţii moderne, tot ce trebuie”, a mai precizat Drăgulin.
Înaintări către CNI nu au fost făcute doar pentru Complexul Sportiv. Primarul Drăgulin a mai spus că a înaintat solicitări şi pentru amenajarea unor săli de sport la Şcoala nr.8, Liceul Economic, Şcoala nr.10 şi posibil şi Liceul Ştirbei-Vodă.
„Vom vedea ce vom obţine, solicitările sunt de ordinul câtorva sute de milioane de euro, sperăm să existe posibilitatea să avem ocazia să intrăm co-parte în aceste proiecte, desigur investiţiile încadrându-se în prima parte a anului 2015”, este de părere Drăgulin.