Poliţiştii de prevenirea criminalităţii şi de ordine publică continuă seria acţiunilor de informare şi pregătire antivictimală a cetăţenilor fiind prezenţi în zonele aglomerate din municipiul Călăraşi. În ziua de 18 august 2016 poliţiştii s-au deplasat în zonele intens circulate din Călăraşi pentru a fi mai aproape de cetăţeni şi a le oferi sfaturi cu privire la securizarea locuinţei. Acţiunea desfăşurată de poliţiştii se înscrie în cadrul programului naţional de prevenire a infracţiunilor contra patrimoniului.
Unul din mesajele transmise de poliţişti a fost acela că o uşă „solidă”, cu un sistem de închidere securizat, poate duce la descurajarea infractorilor! De asemenea, au fost sfătuiţi să conştientizeze faptul că uşa este şi primul mijloc de protecţie a unei clădiri şi ar trebui să aibă următoarele caracteristici:
– să fie confecţionată dintr-un material rezistent la solicitări mecanice şi termice
– tocul, în zona sistemelor de asigurare, să fie consolidat cu o armătură metalică şi bine ancorat în perete
– balamalele să aibe o bună fixare în toc şi uşă
– dispozitivul de limitare a deschiderii uşii (de ex. lanţul de siguranţă) să fie folosit în permanenţă
– uşa să fie prevăzută cu un sistem de închidere securizat, eventual cu închidere în mai multe puncte
Este important să se ştie că, pentru înlocuirea unei încuietori defecte sau a unei chei pierdute, costul este întotdeauna mult mai mic decât valoarea banilor şi bunurilor sustrase în cazul în care acestea sunt „folosite” de către „musafiri nepoftiţi”.