Rodica Zaharia. La blocul C15 din municipiul Călărași lucrările sunt în curs de finalizare. Primarul Daniel Ștefan Drăgulin spune că se acționează pe parte de finisaje, ulterior administrația locală urmând să repartizeze cele 35 de unități locative.
„Mai sunt unele finisări interioare la cele 35 de apartamente pe care vrem să le repartizăm după ce vor fi verificate cele 700 de dosare supuse spre evaluare comisiei. În cursul acestei luni vom aproba criteriile de evaluare a dosarelor după care, în funcție de rapiditatea cu care comisia își va duce la îndeplinire sarcinile, fără a omite absolut nimic din punct de vedere legal, vor fi repartizate. Nu vreau să spun o anumită dată sau perioadă pentru că nu aș vrea să se interpreteze”, este de părere primarul Drăgulin.