luni, aprilie 7, 2025
AcasăCOMUNITATECampanie eco a Şcolii Roseţi la Şcolile Jegălia şi Gâldău

Campanie eco a Şcolii Roseţi la Şcolile Jegălia şi Gâldău

- Advertisement -

Joia trecută, în cadrul săptămânii „Să ştii mai multe, să fii mai bun”, prof. Ecoambasador, Elena Constantin, însoţită de doi elevi ecoambasadori ai proiectului educaţional pe teme de mediu Ecoprovocarea-Oltenacu Sabrina şi liceanul Andrei Leonte de la Liceul Danubius, cu care Scoala Roseţi se afla în parteneriat, au fost primiţi de directorul Şcolii Jegălia, prof. Victor Tudor şi de elevii acestei instituţii de învăţământ.

Ecoambasadorii, au realizat o amplă campanie de conştientizare „Reciclarea selectivă” atrăgându-se atenţia asupra importanţei celor cei 3 R, au împărţit fluturaşi tematici, au lipit postere pe holurile şcolilor şi au dialogat cu clasele mici şi cele de gimnaziu. Dir adj. Marioara Ghiţă a fost încântată de prezentarea făcută de Şcoala Roseţi şi de pliantele împărţite copiilor, pliante cu titlul: „Ce ar trebui să facem pentru un mediu mai bun!”

Prof. Ecoambasador Elena Constantin a explicat elevilor de ce este necesar să reciclam plasticul, aluminiul şi hârtia şi faptul că” reciclarea este esenţială, ea permite resurselor să fie salvate iar cantitatea de deşeuri să fie redusă. Fiecare dintre noi avem dreptul la un mediu sănătos şi curat. Viitorul poate începe cu noi…”

La finalul acţiunii a avut loc şi un interesant Târg de resurse, care a antrenat 22 elevi- expozanţi din Şcoala Gâldău. Târgul a constat în produse făcute în casă: budincă, clătite, biscuit în formă, ouă încondeiate, chec şi gogoşi.

Elevii Şcolii Gâldău au mărturisit că întâlnirea cu reprezentanţii proiectului Ecoprovocarea a fost cu adevărat o altfel de întâlnire, una din care au învăţat un singur lucru: sănătatea naturii şi a mediului în care trăim, înseamnă sănătatea noastră!

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite