Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu a discutat cu Johannes Hahn, comisar al Uniunii Europene pentru politică regională, despre proiectul canalului Bucureşti – Dunăre, susţinând cu acest prilej importanţa conectării Bucureştiului la reţeaua dunăreană, alături de celelalte oraşe riverane, demersurile actualei administraţii urmărind asigurarea participării în procesul decizional ce vizează Strategia Dunării.
Sorin Oprescu se află la Forumul Anual privind Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării, care are loc la Regensburg, Germania. În cadrul întâlnirii de marţi seară primarul general i-a prezentat oficialului european stadiul lucrărilor deja realizate în cadrul proiectului canalului Bucureşti – Dunăre, lucrări oprite imediat după decembrie 1989, precum şi beneficiile acestui proiect pentru Capitala României şi regiunea Dunării de Jos.
„Doresc să mă asigur că acest proiect, susţinut de o parte a societăţii româneşti, dar şi contestat de o alta, este corect prezentat şi astfel înţeles prin prisma avantajelor pe care ar urma să le aducă, nu numai nouă, românilor, ci şi Europei, şi mă refer aici la reducerea decalajelor dintre diversele sale regiuni. Canalul Bucureşti – Dunăre nu înseamnă doar o nouă rută de transport, ci şi o sursă de energie, o sursă de apă pentru dezvoltarea unui sistem performant de irigaţii, o investiţie în turism, dar şi în protecţia mediului”, a declarat primarul Oprescu. Johannes Hahn a exprimat disponibilitatea Comisiei de a lua în discuţie o viitoare finanţare a lucrărilor la acest proiect, pe baza informaţiilor ce ar urma să fie puse la dispoziţie de partea română şi, în acest sens, a declarat că aşteaptă, în viitorul apropiat, iniţierea discuţiilor cu oficialităţile române. „Este un proiect care poate beneficia de finanţarea Uniunii Europene. Având în vedere dimensiunea sa financiară, precum şi durata acestuia, mă aştept să fie susţinut şi la nivelul Guvernului dumneavoastră, nu doar la cel al autorităţilor locale, în calitatea lor de beneficiari direcţi”, a declarat oficialul european.
În perioada imediat următoare, după analizarea documentelor puse la dispoziţie de partea română cu prilejul acestei întrevederi, vor fi discutaţi paşii concreţi ce ar trebui efectuaţi pentru realizarea acestui proiect, demersurile necesare la nivelul Bucureştiului, ale celorlalte autorităţi locale din regiune, dar şi la nivel central, Comisia pentru Politică Regională aşteptând o implicare concretă şi din partea Guvernului român.
Sursa AGERPRES