Rodica Zaharia. În Regiunea Sud Muntenia, debutul campaniei pentru europarlamentare va avea loc la Ploieşti unde, duminică, 27 aprilie 2014, liberalii vor organiza prima lansare oficială a candidaţilor.
Liderul PNL Călăraşi, Răducu Filipescu a precizat, vizavi de acest lucru că, în tot acest week-end, liberalii şi-au programat o serie de întâlniri.
„O să avem vineri, 25 aprilie, la ora 16.00, la Braşov, Biroul Permanent Naţional, la ora 18.00 întâlnirea Delegaţiei Permanente, iar sâmbătă, 26 aprilie, după ora 10.00 ne întâlnim în cadrul Ligii Aleşilor Locali. Sunt toate aceste trei foruri programate ca să terminăm cu tot ceea ce înseamnă întâlniri şi să ne apucăm de treabă pentru campanie. Ştiţi care este ţintă noastă, important este că suntem în tranşee şi pornim treaba. Cât o să facem o să vedem, v-am explicat, încercăm să scoatem 25% pe regiune, iar pentru asta, Călăraşiul şi Giurgiu trebuie să scoată cât de mult posibil ca să putem să echilibrăm zonele. Sperăm ca la nivelul ţării să scoatem procentul de peste 20%, iar părerea mea este că vom avea în jur de 22%.”, a menţionat preşedintele PNL Călăraşi, Răducu Filipescu.
Echipa liberalilor, care va cere votul romanilor pe 25 mai la alegerile europarlamentare, este formată din: Norica Nicolai (Regiunea Nord-Vest), Adina Vălean (Regiunea Sud Muntenia), Cristian Buşoi (Regiunea Vest), Renate Weber (Regiunea Bucuresti-Ilfov), Ramona Mănescu (Regiunea Sud-Est) şi Eduard Hellvig (Regiunea Centru).