Primăria Municipiului Călăraşi, împreună cu Asociaţia CineCultura, invită spectatorii de toate vârstele la o nouă serie de filme ce vor fi prezentate în cadrul „Caravanei filmului românesc – Cartea şi filmul”. Proiecţiile vor avea loc în perioada 16 – 18 mai, la Sala CINEMA 2D/3D a Centrului Judeţean de Cultură şi Creaţie Călăraşi.
Începând de anul acesta, „Caravana filmului românesc” şi-a diversificat portofoliul prin includerea în program a unor filme de animaţie realizate de cunoscuţi regizori precum: Ion Popescu Gopo, Victor Antonescu, Călin Cazan, Luminiţa Cazacu, Constantin Păun etc. Filmele de animaţie care au încântat generaţii întregi pot fi văzute acum şi de către copiii de astăzi.
Considerând că anul acesta, care este un an dedicat Centenarului Marii Uniri, este momentul, mai mult ca oricând, să ne reamintim figurile istorice proeminente care au contribuit la formarea României Mari, dar şi să redescoperim valorile culturale şi identitatea naţională, Primăria Municipiului Călăraşi şi „Caravana filmului românesc” au inclus în programul proiecţiilor o serie de filme istorice emoţionante, cu subiecte legate de Primul Război Mondial, cum ar fi: „Ecaterina Teodoroiu”, regia: Dinu Cocea sau „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, regia: Sergiu Nicolaescu.
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile, la toate proiecţiile.
Scopul „Caravanei filmului românesc – Cartea şi filmul / Capodopere ale cinematografiei naţionale”, proiect aflat în al şaselea an de existenţă, este acela de a promova filmul românesc, aducând un omagiu cinematografiei naţionale şi cineaştilor români, fiind singura caravana care promovează exclusiv filmul românesc din toate timpurile.
Programul „Caravanei filmului românesc – Cartea şi filmul”, la Călăraşi, este următorul:
Sala CINEMA 2D/3D
Miercuri, 16 mai, ora 08.30: MARIA MIRABELA
Scenariul şi regia: Ion Popescu Gopo
Cu: Gilda Manolescu, Medeea Marinescu şi (voci): Anda Călugăreanu, Mihai Constantinescu, Alexandrina Halic, Dem Rădulescu
Miercuri, 16 mai, ora 11.00: RĂMĂȘAGUL
Regia şi scenariul: Ion Popescu Gopo
Cu: Draga Olteanu-Matei, Angela Similea, Florin Piersic, Ion Lucian
Miercuri, 16 mai, ora 13.00:
ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE, ÎNTÂIA NOAPTE DE RĂZBOI
Regia: Sergiu Nicolaescu; Scenariul: Sergiu Nicolaescu şi Anusavan Salamanian
Cu: Ioana Pacula, Vladimir Găitan, Sergiu Nicolaescu, Gheorghe Dinică
Joi, 17 mai, ora 08.30: CĂLĂTORIILE LUI PIN-PIN
Scenariul şi regia: Luminiţa Cazacu
Cu (voci): Virgil Ogăşanu, Valeria Ogăşanu
Joi, 17 mai, ora 11.00: POVESTEA DRAGOSTEI
Scenariul şi regia: Ion Popescu Gopo
Cu: Eugenia Popovici, Mircea Bogdan, Marian Stanciu, Diana Lupescu
Joi, 17 mai, ora 13.00: ECATERINA TEODOROIU
Regia: Dinu Cocea; Scenariul: Mihai Opriş şi Vasile Chiriţă
Cu: Stela Furcovici, Ion Lupu, Mihai Mereuţă, Ion Caramitru
Vineri, 18 mai, ora 08.30: UIMITOARELE AVENTURI ALE MUȘCHETARILOR
Scenariul şi regia: Victor Antonescu
Cu (voci): Alexandru Arşinel, Dem Rădulescu, Anda Călugăreanu, Mariana Mihuţ
Vineri, 18 mai, ora 11.00: NOVĂCEŞTII
Regia: Constantin Păun; Scenariul: Mihai Opriş, Constantin Păun
Cu (voci): Magda Cernat, Ion Colan
Vineri, 18 mai, ora 13.00: CIULEANDRA
Regia: Sergiu Nicolaescu; Scenariul: Sergiu Nicolaescu, Anuşavan Salamanian, Liviu Rebreanu
Cu: Ştefan Iordache, Gheorghe Cozorici, Ion Riţiu, Ana Nicola