Poliţiştii atrag atenţia că apelarea abuzivă a Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă
Exemplificăm în continuare câteva din cazurile semnalate prin SNUAU 112,la I.P.J. Călăraşi, în ultima perioadă, şi pentru a căror rezolvare nu e necesară deplasarea de urgenţă a poliţiştilor la faţa locului:
– „discuţii contradictorii cu soţia”
– „ de 3 săptămâni, cineva tot bate la geam”
– „fiul refuză să-mi dea cheile de la maşină”
– „o familie cu copii, se deplasează pe jos, între localităţile…”
– „bariera de la trecerea la nivel cu calea ferată este coborâtă pentru o perioadă prea lungă de timp”
– „inundaţie la etajul superior”
– „sprijin pentru alungarea din locuinţa comună a fiului pentru că are o relaţie cu o tânără, cu care nu sunt de acord”
– fapte petrecute în urmă cu câteva zile, săptămâni, luni
Poliţiştii aduc la cunoştinţa cetăţenilor că apelarea abuzivă a Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă constituie contravenţie şi se sancţionează, potrivit OUG 34/2008, cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei.
Nu apelaţi abuziv sistemului 112! În acest timp alte persoane poate chiar au nevoie de ajutor şi dumneavoastră limitaţi şansele acestora de a beneficia de o intervenţie de urgenţă a oamenilor legii!
Dacă situaţia pe care dumneavoastră vreţi să o semnalaţi nu constituie o urgenţă, vă puteţi adresa personal poliţiştilor subunităţii, secţiei rurale sau postului de poliţie pe a căror rază de competenţă aveţi domiciliul.