joi, decembrie 19, 2024
AcasăADMINISTRAŢIECe crede Vasile Iliuță despre șansele construirii unui pod între Călărași și...

Ce crede Vasile Iliuță despre șansele construirii unui pod între Călărași și Silistra

- Advertisement -

Podul peste Dunăre în zona Călărași – Silistra a fost temă de discuție, cu predilecție în campaniile electorale desfășurate la Călărași, dar una care interesează călărășenii și cu siguranță și pe bulgari.

Puși să ierarhizeze proiectele care ar contribui decisiv la dezvoltarea economică și implicit la creșterea calității vieții în zona în care trăiesc, în cadrul campaniei „Alege Prioritățile Orașului Tău” din anul 2019, desfășurată de Banca Mondială și Federația Zonelor Metropolitane și Aglomerărilor Urbane din România, călărășenii au pus pe locul 1 construcția podului peste Dunăre (Călărași – Silistra), după cum notam la vremea respectivă aici.

Dincolo de mesajele electorale, au existat și demersuri guvernamentale pentru construcția acestui pod, care însă nu au continuat. În 2014, a fost semnat un memorandum între guvernele României și Bulgariei pentru pentru implementarea studiilor de fezabilitate privind construcţia a două noi poduri peste Dunăre, respectiv Silistra-Călăraşi şi Nikopol-Turnu Măgurele.

De atunci însă nu s-a mai întâmplat nimic în această direcție, președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, afirmând recent că această investiție nu a fost introdusă în Masterplanul pentru Transport realizat în 2017.

„Partea bulgară este mult mai interesată în a realiza acest pod, noi, județul Călărași, suntem interesați să-l facem, însă în strategia națională nu este acest pod trecut. deci nefiind interes la nivel național el nu poate fi adus în discuție pentru finanțare pe PNRR.”, a afirmat președintele Vasile Iliuță.

Altfel spus, podul are șanse foarte mici de a fi construit în anii care urmează.

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite