marți, aprilie 15, 2025
AcasăPOLITICACe zice Filipescu despre o susţinere a PNL pentru Drăgulin în 2016

Ce zice Filipescu despre o susţinere a PNL pentru Drăgulin în 2016

- Advertisement -

În urmă cu o săptămână, în conferinţa de presă săptămânală a Organizaţiei Judeţene Călăraşi a PNL, co-preşedintele formaţiunii, deputatul Vasile Iliuţă, se contra oarecum cu preşedintele Marian Dinulescu pe subiectul „eventuala colaborare PNL-UNPR în 2016”. Dacă Iliuţă a precizat destul de răspicat că PNL îl va susţine pe actualul edil al municipiului reşedinţă de judeţ, Daniel Drăgulin, în eventualitatea unui asemenea protocol, Dinulescu s-a arătat vizibil deranjat de asemenea supoziţii.

Săptămâna aceasta a venit rândul celuilalt co-preşedinte PNL Călăraşi, Răducu Filipescu, să comenteze un asemenea scenariu, spunând, în primul rând despre Marian Dinulescu faptul că „mai mârâie şi el câteodată”. Filipescu l-a completat, aşadar, pe Iliuţă, spunând foarte clar că proiectul naţional se va concretiza şi la Călăraşi, indiferent de orgolii. „Linia partidului e foarte clară, dacă Drăgulin candidează pe partidul lui, noi vom avea candidatul nostru, la oaste cu el, dacă va fi să ni-l bage pe gât UNPR-ul, asta e. Voi trebuie să vă gândiţi că la nivel naţional nu se gândeşte nimeni ce va fi la Călăraşi. E un proiect mare, prin care să preluăm puterea, să îndreptăm lucrurile, nu mai stăm la gargară, că mie Filipescu nu-mi place sau ţie, Iliuţă, îţi place. La revedere. Cine se gândea vreodată că PSD se va uni cu PNL, să formeze USL. Am avut un os în gât, am călcat doar de două ori în sediul PSD, nu pot, ce să fac?”, a declarat şeful liberal.

Acesta, printre rânduri, a spus că cea mai avantajoasă variantă pentru PNL, ar fi ca UNPR să candideze pe liste proprii, asta însemnând ca PSD să apară cu candidatul său propriu.

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite