Aflat la a şaptea ediţie, proiectul urmăreşte prevenirea consumului de tutun, alcool şi droguri, inclusiv substanţe noi cu proprietăţi psihoactive (SNPP) denumite generic „etnobotanice”, în rândul tinerilor şi adulţilor, prin alternative de petrecere a timpului liber în vacanţa de vară. Proiectul este implementat de Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Călăraşi în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport Călăraşi şi Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Călăraşi. Locurile de desfăşurare sunt centrele de agrement (bazine, plaje), baruri, cluburi şi terase din municipiul Călăraşi.
În cadrul proiectului vor fi susţinute întâlniri săptămânale cu copiii şi adulţii care frecventează centrele de agrement din municipiul Călăraşi. Întâlnirile vor fi interactive prin jocuri de rol urmate de discuţii, energizere, vizionare de filme cu tematică antidrog realizate de ANA, etc. De asemenea vor fi distribuite materiale informativ-educative (pliante).
Lunar se vor organiza concursuri sportive cu slogan antidrog, toţi participanţii fiind premiaţi de către organizatori. Pe perioada implementării proiectului, la centrele de agrement din municipiul Călăraşi vor funcţiona puncte de informare cu tematică antidrog. În cadrul acestora voluntarii CPECA, prin rotaţie, vor oferi informaţii tematice, vor promova voluntariatul şi vor prezenta serviciile oferite de CPECA.
În ultimul week-end al lunilor iulie şi august, specialiştii CPECA în parteneriat cu cei din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean şi ai Inspectoratului de Poliţie Călăraşi vor realiza câte o activitate de informare/educare adresată tinerilor care frecventează barurile, cluburile şi terasele din municipiul Călăraşi. Având experienţa anilor trecuţi, considerăm că prin implementarea proiectului se va realiza creşterea gradului de implicare al tinerilor, dar şi al adulţilor prin conştientizarea acestora cu privire la riscurile consumului de tutun, alcool şi droguri, aflăm de la Coordonator CPECA Călăraşi, Mirela Ilona Tîrşolea.