marți, noiembrie 26, 2024
AcasăCOMUNITATEChirnogi - la ceas de sărbătoare!

Chirnogi – la ceas de sărbătoare!

- Advertisement -

Mircea Brânduşă. A două zi după sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul României, supranumit în popor ,,Cap de iarnă“, lucru confirmat în acest an de zăpada căzută, locuitorii din comuna Chirnogi s-au pregătit de marea sărbătoare de la început de decembrie: ZIUA NAŢIONALĂ  A ROMÂNIEI! Şi aşa cum  inimosului şi tânărului primar de la Chirnogi, inginerul Irinel Roman, îi plac  lucrurile bine făcute, a organizat această sărbătoare de 1 Decembrie aşa cum mulţi din cei prezenţi nu cred că a mai existat în anii postrevoluţionari de până acum la Chirnogi.

Drapelele şi simbolurile naţionale arborate la toate instituţiile statului din Chirnogi, pavoazarea cu drapele tricolore şi a clopotniţei –monument istoric de după primul război mondial aparţinând de biserica ortodoxă Sfântul Nicolae, mulţimea numeroasă şi invitaţii din Olteniţa fremătau dis de dimineaţă în aşteptarea începerii festivităţilor Zilei Naţionale a României. După un program riguros stabilit, manifestările dedicate zilei de 1 Decembrie au fost deschise prin intonarea imnului de stat ,,Deşteaptă-te, Române“.

A urmat un tedeum religios  săvârşit de preoţii celor două biserici ortodoxe din comună. Imediat, pe  acordurile imnului eroilor, s-au depus coroane de flori din partea: Consiliului Local Chirnogi, a primăriei Chirnogi, a Sectorului poliţiei de frontieră Chirnogi, a Şcolilor 1 şi 2 din localitate, a Trustului de firme agricole reprezentat de SC Agro Chirnogi, apoi, sub comanda ofiţerului de jandarmi Ionuţ Coman, cadre ale jandarmeriei române din Olteniţa au executat salve de foc în memoria eroilor neamului. Discursul oficial al primarului Irinel Român a fost unul entuziasmant, plin de patriotism, terminat cu tradiţionalul „La mulţi ani, români, la mulţi ani, dragi chirnogeni!”

Prezent la manifestări, prof. Constantin Ceauşu, fiu al satului, a rememorat importanţa zilei naţionale a României. Domnia sa a fost onorat de către oficialităţile locale prin lansarea unei publicaţii de o importanţă majoră pentru comunitatea din Chirnogi: „Monografia Şcolii Chirnogi, judeţul Călăraşi”, despre care a spus următoarele: „Această carte este monografia Şcolii Chirnogi, prima ediţie, redactată în an aniversar, 2014, la 175 de ani de la fondare. Aşa cum mi-am dorit, Monografia este o incitantă întoarcere în trecut, în amintirea celor care, cu mari sacrificii, au reuşit prin fapte concrete, atingerea obiectivului şcolii publice: luminarea poporului prin ştiinţă de carte, prin educaţie. Mulţumesc tuturor celor care mi-au pus la dispoziţie, cu multă amabilitate, documentele de arhivă şi fotografiile din diferite perioade ale istoriei. Nu în ultimul rând, adresez caldele mele mulţumiri şi nu numai ale mele, d-lui primar Irinel Roman şi Consiliului Local Chirnogi, care au făcut posibilă tipărirea acestei cărţi”. Consilierul local, ing. Aurelian Cotoban a prezentat succint cartea prof Ceauşu: „175 de ani de învăţământ public naţional- monografia şcolii Chirnogi”.

Monografia este dedicată momentului aniversar de împlinire a 175 de ani de învăţământ public naţional, Şcoala Chirnogi fondându-se în primul an şcolar de învăţământ românesc, 1839-1840, primul învăţător nominalizat în lucrare fiind Ioniţă Ghiordeanu în anul 1844, fiind una bogată în informaţii, unele din ele făcute publice în premieră. Sediile în care Şcoala din Chirnogi a funcţionat au fost diverse: 1869 – curtea Bisericii, de abia în 1897 fiind construit actualul local al Şcolii. Conform registrelor matricole începând cu anul şcolar 1877-1878 s-au studiat următoarele discipline şcolare: Cunoaşterea literelor, silabelor şi citire; Formarea literelor; Formarea cifrelor şi calcul mintal; Aplicaţiuni; Rugăciuni.”

Evenimentul s-a desfăşurat în sala de sport a Şcolii Generale nr 1 Chirnogi, unde a avut loc lansarea propriu-zisă a cărţii, urmată de discursurile primarului Roman, ale dlui director al Şcolii Generale nr 1 Chirnogi, prof. Viorel Zamfir. Prof. Constantin Tudor, inspector general adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean Călăraşi, a prezentat o alocuţiune extrem de generoasă la adresa autorului. La finalul evenimentului, elevii şi cadrele didactice ale Şcolii Generale nr 1 Chirnogi, în frunte cu profesorii Viorel Zamfir şi Monica Vasile, au prezentat un frumos program artistic dedicat celor două evenimente desfăşurate la Chirnogi.

Mesajul patriotic al copiilor, ţinuta  de sărbătoare şi tricolorul arborat pe piepturile lor micuţe de copii au emoţionat asistenţa până la lacrimi, fiind răsplătiţi cu aplauze la scenă deschisă.

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite