Mircea Brânduşă. În data de 26 septembrie 2015, la Grădiştea, au avut loc două evenimente extrem de importante pentru comunitate, ambele derulate prin programul finanţat de Uniunea Europeană şi Guvernul României prin FONDUL EUROPEAN AGRICOL PENTRU DEZVOLTARE RURALĂ, „CICLISM PRIN GRĂDIŞTEA – TRADIŢII, CULTURĂ ŞI NATURĂ”.
La ora 10:30, în apropierea lacului Gălăţui, primarul Constantin Corbu a dat startul primei ediţii a Festivalului Bicicletelor (au luat parte 25 de ciclişti, cel mai tânăr 4 ani, cel mai în vârstă 17 ani), eveniment implementat prin proiectul „Piste pentru ciclişti – cale de valorificare a tradiţiilor şi potenţialului economico-social al comunei Grădiştea”, în cadrul căruia a avut loc inaugurarea oficială a pistei de biciclete care se desfăşoară de-a lungul DN 31 Călăraşi – Olteniţa, pe partea stângă, cu o lungime de 5.641 metri. Pista începe de la lacul Gălăţui din satul Rasa, la km 10 pe DN 31 şi se termină în satul Grădiştea, în dreptul străzii Buzeşti. Pista are o lăţime de 1 metru şi 29 platforme de încrucişare cu lungimea de 8 metri şi lăţimea de 1 metru, amplasate la circa 200 metri una de alta.
„Prin această investiţie se încearcă revitalizarea spirituală şi culturală a comunei, dezvoltarea spiritului civic al locuitorilor, prin promovarea tradiţiilor culturale locale, cu ocazia fiecărei manifestaţii cultural-artistice. Sper ca acest Festival al Bicicletelor să devină o tradiţie în comuna Grădiştea”, a punctat, înainte de startul cursei, primarul Constantin Corbu. La finalul cursei a urmat o slujbă de sfinţire a pistei de biciclete oficiată de un sobor de 3 preoţi – Marian Frumuşelu, Marian Toader şi Marian Oancea, după care primarul Constantin Corbu a inaugurat oficial pista. „Mulţumesc Preacinstitelor feţe bisericeşti pentru această pioasă slujbă, mulţumesc proiectantului, d-lui Lucian Cuprinsu, mulţumesc firmei Nico Construct care a finalizat acest proiect. Mulţumesc poliţiei locale, pompierilor, consilierilor locali şi funcţionarilor din primărie pentru aportul pe care şi l-au adus azi la inaugurarea acestui proiect. Sper ca această pistă să fie utilă tuturor celor care practică ciclismul şi nu numai, astfel încât deplasarea cu bicicleta prin comună să se facă în condiţii de maximă siguranţă. Nu în ultimul rând, vreau să mulţumesc autorităţilor judeţene şi în mod special Consiliului Judeţean Călăraşi pentru sprijinul acordat în derularea proiectelor în comuna noastră”, a precizat Constantin Corbu.
La ora 12, pe platoul din faţa Căminului Cultural, a avut loc cel de-al doilea eveniment intitulat sugestiv: „Sărbătoarea Toamnei”, derulat prin programul „Conservarea specificului local prin organizarea de târguri tradiţionale şi evenimente culturale, utilizarea mijloacelor de prezentare on-line a patrimoniului natural şi cultural al comunei Grădiştea”. Au fost realizate standuri cu roadele muncii oamenilor harnici cu gospodării bogate din comuna Grădiştea.
„Noi, locuitorii comunei Grădiştea numim luna lui septembrie Răpciune, înţelegând prin aceasta începutul perioadei de timp rece, dar şi Viniceriu, căci, la urma urmei, septembrie rămâne luna strugurilor. Pentru noi, septembrie este tradiţional considerat a fi luna recoltării produselor, a culegerii viilor şi a livezilor. Acum se retrag albinele în stupine şi se face un prim bilanţ al muncii agricultorului de peste an. La târgul nostru de azi se vor valorifica de către producătorii locali roadele grădinilor de legume, apicultorii vor veni cu produsele din acest an, iar fructele şi strugurii vor fi oferiţi copiilor. În acest fel, sper din tot sufletul ca zona comunei noastre să devină cunoscută celor din imediata ei vecinătate ca un rezervor de produse agricole de calitate superioară cu preţuri accesibile de producător. Astfel, activităţile realizate prin acest proiect să conducă la dezvoltarea durabilă a comunei Grădiştea şi la ridicarea calităţii vieţii locuitorilor”, a adăugat, în încheiere, primarul Corbu.
La acest târg au fost prezenţi Tonea Ion – producător fructe (căpşuni bio); Gheorghe Şerban – producător cereale (porumb, floarea soarelui, grâu, orz, soia, rapiţă); Petre Aron – producător legume bio (roşii, cartofi, vinete, ardei capia); Paul Ardeleanu – producător struguri. De asemenea, la acest târg au fost promovate produsele culinare (zacuscă, dulceţuri, gemuri, compoturi) locale tradiţionale şi produsele de artizanat. Ziua s-a încheiat cu spectacole de folclor, tombole organizate de sponsori cu premii în natură şi concursuri pentru elevi.