Având în vedere condiţiile meteo privind răcirea vremii, căderea de precipitaţii sub formă de ninsoare şi intensificări ale vântului, poliţiştii recomandă conducătorilor de autovehicule să circule cu prudenţă, să reducă viteza de deplasare şi să evite manevrele riscante, care nu sunt absolut necesare, precum depăşirile pripite.
Poliţia Rutieră atenţionează că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei. De asemenea, autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante. Nerespectarea acestei obligaţii se sancţionează cu 9 la 20 puncte-amendă, respectiv între 720 şi 1.600 lei, măsura fiind însoţită şi de reţinerea certificatului de înmatriculare, eliberându-se dovadă înlocuitoare, fără drept de circulaţie.
Recomandări adresate de poliţişti conducătorilor auto:
– Adaptaţi permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi de trafic.
– Dotaţi-vă autovehiculele cu anvelope pentru sezonul rece. Verificaţi farurile, nivelul uleiului, combustibilul, antigelul, lichidul de parbriz şi instalaţia de încălzire!
– De asemenea, este bine să aveţi la dumneavoastră o lopată, perie/mătură, racletă, sac cu sare/nisip şi lanţuri.
– Informaţi-vă asupra condiţiilor de deplasare pe traseul ales, precum şi despre condiţiile meteo rutiere prognozate pentru zona tranzitată.
– Asiguraţi-vă rezerve de combustibil, apă, hrană, haine groase, pături, medicamente, un telefon mobil pe care să-l folosiţi în caz de urgenţă, apelând cu mult calm numărul de urgenţă 112, precum şi un încărcător/baterie de rezervă.
– Evitaţi acţionarea bruscă a mecanismului de direcţie şi a sistemului de frânare al autovehiculului.
– Utilizaţi luminile de întâlnire şi pe timpul zilei, pe toate categoriile de drumuri şi a celor de ceaţă în cazul apariţiei acestui fenomen.
– Evitaţi să acţionaţi brusc frâna şi mecanismele de direcţie, deoarece puteţi derapa foarte uşor.
– Ţineţi cont de faptul că atunci când afară este zăpadă, distanţele sunt mai greu de apreciat. De aceea, menţineţi o distanţă mai mare între maşina pe care o conduceţi şi cea din faţă!
– Respectaţi indicaţiile agenţilor de circulaţie şi a lucrătorilor dela Compania Naţionalăde Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, în cazul interzicerii temporare a circulaţiei pe unele sectoare de drum, pentru facilitarea intervenţiei echipajelor de deszăpezire şi a autosalvărilor.
– Fiţi mai atenţi la pietoni!
Recomandăm şi pietonilor să evite să circule pe partea carosabilă şi să folosească pentru traversare doar trecerile pentru pietoni marcate şi semnalizate, asigurându-se temeinic înainte de a traversa!