Președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, a semnat, ieri, contractul de lucrări al proiectului de modernizare DJ 311 – Arțari km 0+000 – Nicolae Bălcescu km 17 + 650.
Proiectul a fost depus de administrația județeană pe Programul Național Anghel Saligny și aprobat spre finanțare.
Valoarea totală a proiectului însumează 106.282.811,03 lei, bani cu care se modernizează un segment de drum județean de 18 km.
Proiectul a fost depus spre finanțare în luna noiembrie 2021, iar in luna iulie 2022 a fost aprobat în cadrul Programului Național Anghel Saligny.
În acest moment se lucrează la modernizarea DJ 304 Făurei – Plevna, lucrările fiind executate de societatea Drumuri și Poduri Călărași.