marți, noiembrie 26, 2024
AcasăACTUALCodul galben de ploi a adus, din nou, inundaţii la Budeşti şi...

Codul galben de ploi a adus, din nou, inundaţii la Budeşti şi Olteniţa

- Advertisement -

În perioada 19.11.2014 orele 18.00 – 20.11.2014 orele 06.00 judeţul Călăraşi s-a aflat sub incidenţa unui „Cod galben” de precipitaţii abundente, cantităţile de apă depăşind local 25 litri/mp şi izolat 40 – 50 litri/mp.

În vederea gestionării corespunzătoare a eventualelor situaţii de urgenţă ce pot să apară, preşedintele Comitetului judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Călăraşi, domnul prefect George Iacob a dispus unele măsuri pentru Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă dintre care amintim:

–                     instituirea serviciului de permanenţă la primării, în conformitate cu OMAI 736 din 22.07.2005;

–                     pregătirea şi verificare forţelor şi mijloacelor pentru intervenţie de la nivelul autorităţilor administraţiei publice locale;

–                     curăţarea rigolelor şi a şanţurilor în vederea asigurării scurgerii apei provenite din precipitaţii;

În urma acestor precipitaţii, au fost afectate un număr de zece gospodării în oraşul Budeşti, situate pe strazile N. Bălcescu, Oituz, Independenţei, Agricultorilor şi Avram Iancu, trei gospodării în municipiul Olteniţa situate pe străzile Cornişei, Digului şi I.H. Rădulescu, precum şi o gospodărie situată pe str. Porumbeilor din municipiul Călăraşi.

Pentru limitarea pagubelor şi revenirea la starea de normalitate, au acţionat echipaje dotate cu motopompe ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Ştirbei” al Judeţului Călăraşi, sprijinite de membrii Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă ale municipiilor Călăraşi şi Olteniţa.

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite