Rodica Zaharia. Sute de colindători au trecut pragul Organizaţiei Judeţene a PSD Călăraşi pentru a-i încânta pe pesedişti cu urările specifice Crăciunului şi Anului Nou.
Îmbrăcaţi în straie populare sau costumaţi ca de sărbători, preşcolari, elevi de gimnaziu şi liceu, dar şi mulţi alţi tineri au ţinut să-i colinde pe cei prezenţi exprimându-şi prin cântece şi poezii urările lor, organizatorii pregătindu-le nu mai puţin de 600 de pungi cu cadouri.
„Crăciunul este una dintre cele mai însemnate sărbători religioase din calendarul bisericesc. Naşterea lui Iisus Hristos este un prilej de mare bucurie, pace şi linişte spirituală. Este o zi în care dăruim şi primim multă iubire şi căldură sufletească. Sărbătoarea Crăciunului este şi sărbătoarea colindelor, care vin din adânc de istorie şi prin care am străbătut veacurile păstrându-ne dintotdeauna credinţa şi iubirea. De aceea, mă bucur că foarte mulţi colindători ne-au trecut pragul, iar noi i-am răsplătit aşa cum se cuvine”, a declarat pentru Obiectiv, preşedintele Organizaţiei Judeţene a PSD Călăraşi, Dan Cristodor.