Cred că era prin ’72, înainte de Crăciun. Mă certasem cu „nea Niţă” Anghelescu, directorul Muzeului Judeţean Ialomiţa. Mi-am luat cartea de muncă, m-am urcat în tren şi-am coborât la Caransebeş. Urma să mă transfer la Muzeul de etnografie. Bietul tata, trăia încă, a rămas supărat de Sărbători. Doar mama mi-a dat curaj, recitându-mi Colindul scris de Eminescu …
Fulguia, pe peron cete de piţărăi colindau la vagoane. Mă aud strigat. Un om, cam în vârstă, cu şubă de ceferist, pantaloni de aba, bocanci şi căciulă brumărie, stătea ca de planton lângă o valiză de lemn şi câteva paporniţe, cu cele cuvenite de Crăciun, pentru băiatul său aflat cătană la regimentul din Caransebeş. Vara lucrasem cu ţăranul pe şantierul arheologic de la Piscul Crăsani. Cât nu căuta dacii cu hârleţul, îmi povestea despre sat şi-mi cânta colinde. „Dacă le-nveţi, aici rămâi”. Îi spun că voi drege, voi face şi voi colinda cu folos.
Pe peron în Banat, ce faci, ce dregi, cu ce treburi… I-am spus cu juma’ de gură că mă mut cu munca. M-a cinstit cu cârnaţi şi vin de buturugă şi mi-a zis: „M-aţi minţit, de la colinde nu se pleacă!”. Parcă m-a fript. M-am învârtit prin oraş, am trecut şi pe la doamna care era frumoasă, avea doi copii, brad frumos şi era directoare de muzeu. Apoi m-am întors la gară. Mai aveam 8 lei, am aranjat cu naşu’ şi, în noaptea de Crăciun, am ajuns la părinţi. Am aprins lumânările de la brad, „La mulţi ani!” şi, de Sfântul Ştefan, am revenit în Bărăgan, unde am dres şi-am făcut, de-am ajuns de pomină, patruzeci de ani…
După ce m-au pensionat, am plecat în Dobrogea părinţilor, cu gând de treabă şi spre a-mi plăti din datoriile de după naştere. „Pică-şi nouă picături”, şi printre picăturile de la nouă meri ascultam colinde de la Ghiţă dintre vii şi de la Chiţi de la Cramă, care mi-a tălmăcit cum un ţăran se poate boteza cu vin şi după o viaţă de vrednicie primeşte de la Dumnezeu toiagul de judecată.
Cred că mă supărasem iar, eram iar în cumpănă şi dădeam să „las baltă toate interesele” din decindea de Dunăre, vorba poetului.
În seara de Ajun m-au sunat de la Ostrov, de la casa lui Vasile Panache. Mi-au colindat casa prin telefon aproape un ceas! Apoi au curs urările de cuviinţă de la Vasile, Chiţi, Marian al lui Pisică, Ion, Laurenţiu, Andrei Stareţul, Andrei şi Gicuţa, aflaţi la Dubaşi, la Deva, şi tot aşa, până-n zori…
Se pare că, pentru a doua oară-n viaţă, colindul şi apropiaţii îmi luminează biografia…
„Strigă mândra din cetate / Dai vântul mai lin ! / Şi mai strig-un frate-al ei …”
Răzvan CIUCĂ
Domeniile Ostrov, în Săptămâna Eminescu, 2013
