RODICA DOHOT. Primăria Călăraşi a supus votului, în ultima şedinţă de Consiliu Local, aprobarea unui nou regulament privind ocuparea temporară a domeniului public şi privat în Municipiul Călăraşi, desfăşurarea comerţului stradal şi modalitatea de încasare a taxelor aferente ocupării.
Din expunerea de motive a executivului reiese că, în toate zonele cu vad comercial din municipiul Călăraşi, de-a lungul anilor s-au amenajat, legal sau ilegal, construcţii în care se practică diverse activitaţi comerciale. În anumite condiţii, construcţiile se încadreaza în specificul zonei, creând chiar un aspect deosebit de plăcut, dar sunt şi situaţii când bunul gust a fost lăsat pe planul al doilea în detrimentul profitului imediat. Au aparut astfel terase pe domeniul public care obturează trotuare şi alei pietonale sau ocupă spaţiile verzi, diverse spaţii amenajate în garaje tip Prefab, barăci de tabla sau alte amenajări asemenea, rulote sau tarabe care, în afara de aspectul vulgar, ridică serioase probleme referitoare la igiena produselor comercializate.
Nou regulament încearcă astfel să reglementeze, atât din punct de vedere urbanistic cât şi din punct de vedere juridic şi economic, modalitatea de desfăşurare, cu respectarea legii, a unui comerţ stradal civilizat în Călăraşi.
Fără a încerca să se pună piedici comerţului stradal, în condiţiile crizei actuale când nevoia unui loc de muncă se manifestă cât mai stringent, prezentul regulamentul urmăreşte alinierea comerţului călărăşean la standardele europene.
Iată care este noul regulament aprobat de consilirii locali:
REGULAMENT
privind ocuparea temporară a domeniului public şi privat în Municipiul Călăraşi, desfăşurarea comerţului stradal şi modalitatea de încasare a taxelor aferente ocupării
Art.1.(1) Terenurile aparţinând domeniului public sau privat al Municipiului Călăraşi pot fi ocupate ocazional, contra cost pe o perioadă determinată de timp, fără licitaţie publică sau dupa caz cu licitaţie publică, pentru efectuarea comerţului stradal ocazional.
(2) Ocuparea domeniului public/privat se poate face în faţa spaţiilor comerciale de alimentaţie publică autorizate, de către comercianţii autorizaţi pe propriul fond de comerţ, pentru amplasarea de terase sezoniere în scopul desfacerii produselor de alimentaţie publică, a vehiculelor/autovehiculelor scoase spre vânzare, a instalaţiilor aferente parcurilor de distracţii amplasate cu ocazia desfăşurării unor evenimente ocazionale, a garajelor auto si gradini de legume.
Art.2. In sensul prezentului regulament, termenii de mai jos vor avea urmatorul inteles :
Ocupare Temporară – ocuparea terenurilor aparţinând domeniului public/privat, pe o perioada determinată.
Terasă – Constructie deschisă, anexă a unei clădiri
Toneta – taraba, stand mic la care se vand flori, fructe si legume cu dimensiunile max. 2 mp ( 1 m x 2 m)
Chiosc – constructie mica, prevazuta cu o fereastra mobila, in care se vand ziare, reviste, carti, tigari, etc. dimensiunile max. 4 mp ( 2 m x 2 m)
Ghereta – constructie din materiale usoare, amplasata in regim provizoriu si demontabil unde sunt vandute produse alimentare si nealimentare, dimensiunile max. 9 mp ( 3 m x 3 m)
Dozator – aparat standardizat, destinat comercializarii de suc, cafea, lapte, inghetata, pop-corn, etc.
Vitrina frigorifica, lada frigorifica – aparat frigorific destinat expunerii marfurilor
Garaj – structură tip PREFAB
Agenti economici– persoane fizice sau juridice
CAPITOLUL I
PROCEDURA DE AUTORIZARE /AMPLASARE A STRUCTURILOR DE VANZARE STRADALA
Art.3. Ocuparea temporara pentru amplasarea de cherete, chioscuri, tonete este permisa pentru o perioada de maxim 15 zile prilejuita de sarbatori ocazionale organizate de institutii publice precum si de zilele de 1-8 martie, deschidere/inchiderea anului scolar si alte evenimente organizate.
Art.4. Agenţii economici care solicită ocuparea temporară a domeniului public sau privat al municipiului Călăraşi, pentru amplasarea de gherete, chioşcuri şi tonete, vor depune la Sediul Primăriei Municipiului Călăraşi, o cerere, cu minimum 15 zile înainte de perioada solicitată.
Cererea va fi însoţită de următoarele documente:
– Certificatul de înregistrare fiscal (COPIE);
– Contract de salubrizare încheiat cu un operator autorizat;
– Autorizaţia de funcţionare şi avizul pentru orarul de funcţionare;
– Avizele Direcţiei de Sănătate Publică si Directiei Sanitar Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor pentru gheretele în care se comercializează produse alimentare;
– Plan de încadrare in zonă cu indentificarea amplasamentului;
– Plan de Situaţie pentru suprafaţa exactă elaborat de o persoana autorizată (unde este cazul);
– Fotografii cu modelul de gheretă, chioşc sau tonetă – după caz – sau planuri de faţade propuse;
– Certificat Fiscal eliberat de Serviciul de colectare si impunere persoane fizice si juridice din care să rezulte că administratorul nu figurează cu datorii la bugetul local.
– chitanţa care să ateste plata taxelor de ocupare temporară a domeniului public/privat al Municipiului Călăraşi se va depune numai în cazul unui aviz favorabil.
Art.5. Primaria Municipiului Călăraşi vor elibera acordul de principiu pentru ocuparea locului solicitat din domeniul public sau privat al municipiului Călăraşi.
Art.6. Terenurile ocupate cu construcţii provizorii (gherete, chioşcuri, şi tonete), existente la data adoptarii prezentului regulament, taxa se calculează de la data adoptarii prezentului regulament.
Art.7. Neplata taxei în perioada stabilită atrage după sine penalităţi de întârziere conform Codului Fiscal.
Art.8. Neplata taxei, inclusiv a penalităţilor de întârziere pe o perioada mai mare de 30 zile atrage după sine anularea acordului de amplasare şi eliberarea terenului, aceasta făcându-se pe cheltuiala proprietarului construcţiei.
Art.9. Agentul economic are obligaţia să afişeze la loc vizibil, la unitatea de lucru unde se află amplasată terasa, Acordul eliberat de Primaria mun.Călăraşi care va fi prezentat ori de câte ori este solicitat de organele de control.
CAPITOLUL II
PROCEDURA DE AUTORIZARE /AMPLASARE A TERASELOR
Art.10. (1) Agenţii economici care solicita ocuparea temporară a terenurilor aparţinând domeniului public/privat al Municipiului Călăraşi cu terase provizorii, este perimisa in perioada 1 mai – 1 noiembrie a anului in curs.
(2) Agenţii economici care solicita ocuparea temporară a terenurilor aparţinând domeniului public/privat al Municipiului Călăraşi cu terase provizorii vor depune la Sediul Primăriei Municipiului Călăraşi, o cerere cu minimum 15 zile înainte de perioada solicitată, însoţită de următoarele documente :
– Certificatul de înregistrare fiscală;
– Certificat constatator eliberat de către Oficiul Registrului Comerţului privind declararea punctului/punctelor de lucru;
– Dovada deţinerii spaţiului comercial (contract de închiriere, titlu de proprietate)
– Contract de salubrizare încheiat cu un operator autorizat;
– Certificat Fiscal eliberat de Serviciul de colectare si impunere persoane fizice si juridice din care să rezulte că administratorul nu figurează cu datorii la bugetul local.
– Autorizaţia de funcţionare şi aviz orar de funcţionare eliberate de Primăria Călăraşi pentru punctul de lucru în faţa căruia se solicită amplasarea terasei;
– Avize, acorduri, autorizaţii eliberate de instituţii de specialitate expres stabilite şi prevăzute de legislaţia în vigoare în funcţie de codul CAEN.;
– Plan de încadrare in zonă cu indentificarea amplasamentului, conform prevederilor Legii 50/1991, rep;
– Plan de situaţie pentru suprafaţa exactă, elaborat de o persoana autorizată, conform prevederilor Legii 50/1991, rep;
– Plan al ansamblului amenajat al terasei, sc. 1:50 sau 1:100;
-vederi cu asamblu amenajat al terasei;
Art.11. Amplasamentele situate în faţa punctului de lucru cu sediul fix vor fi atribuite fără licitaţie publică, la cererea deţinătorilor spaţiilor comerciale respective. Vor fi autorizate, sub forma comerţului de întampinare, doar terasele din faţa spaţiilor unde se desfăşoară activităţi specifice de alimentaţie publică prevăzute cu locuri de servire şi în interior, în următoarele condiţii:
a) distanţa de la terasă la grupul social să fie conform normelor sanitar veterniare in vigoare.
b) grupul social trebuie să fie dotat corespunzător şi compartimentat pe sexe;
c) mobilierul terasei va fi din lemn sau metal (fier forjat) aprobat de Comisia Tehnica de Amenajarea Teritoriului si Urbanism.
CONDIŢII DE AMPLASARE A TERASELOR SEZONIERE ÎN MUNICIPIUL CĂLĂRAŞI
Art.12. Condiţiile generale de amplasare:
Amplasamentele situate în faţa punctului de lucru, cu profil de alimentaţie publică, vor fi atribuite fără licitaţie publică, la cererea deţinătorilor spaţiilor comerciale respective, cu respectarea următoarelor cerinţe privind calitatea amenajării:
1) În Zona Centrală şi străzile din zonele de protecţie ale clădirilor monument istoric:
a) Cromatica construcţiilor sezoniere se va încadra în culorile alb-beige, respectiv crem şi maro, verde sau combinatii ale acestora
b) Un agent economic va avea un singur set de mobilier de acelaşi fel (scaune, mese, umbrele);
d) Terasele vor fi prevăzute cu umbrele, pe un perimetru care să nu depăşească limitele zonei aprobate;
e) Mobilierul va fi din lemn şi/sau metal, în concordanţă cu arhitectura clădirilor şi cu restul elementelor ce alcătuiesc terasa, fără mobilă de grădină – bănci pliante. Nu se accepta niciun fel de mobilier realizat din material plastic (mese, scaune, jardiniere) sau cortine de protecţie împotriva vântului sau ploii.
f) Modelul umbrelelor va fi cel agreat de către Comisia Tehnica de Amenajarea Teritoriului si Urbanism şi nu vor fi admise alte tipuri de umbrele;
g) Automatele de vânzare, instalaţii de spălare, standuri de prezentare a mărfii nu sunt permise în spaţiul public
h) Nu este permisă aşezarea covoarelor, mochetelor şi nici a podestelor cu excepţia zonelor unde, din cauza înclinaţiei pronunţate sau neregularităţii terenului, trebuie asigurată planeitatea;
i) Perimetrele teraselor vor fi asigurate prin jardiniere din lemn cu flori naturale, deţinatorul terasei fiind obligat să le intreţină în mod corespunzător. Nu se accepta jardiniere din material plastic;
j) Iluminatul teraselor va fi asigurat de iluminatul public şi prin surse proprii de iluminare (lumânări sau alte mijloace);
k) Se pot organiza diverse manifestări culturale, şi în aceste situaţii se va prezenta un program de activitate culturală, care pot cuprinde: concerte, expoziţii de grafică, pictură, artă fotografică şi caricatură. Se admite muzica live la instrumente reci (fără sisteme de amplificare);
l) Se interzice prepararea în aer liber a tuturor sortimentelor culinare (mici, grătar, frigărui, etc.);
m) Terasele se vor amplasa cu respectarea unui culoar de trecere pentru pietoni de min. 1,5 m, spre carosabil; daca aceasta latime nu poate fi respectata, se interzice amenajarea unei terase
n) Se va ţine cont de programul manifestărilor social-culturale comunicat de Primăria Călăraşi şi care prin amplasarea teraselor impiedică desfăşurarea acestora, situaţie în care deţinătorii teraselor vor fi obligaţi fie să le desfiinţeze temporar, fie să le restrângă ca suprafaţă (“Zilele Călăraşiului”, Ziua Recoltei, ş.a.).
o) Pentru situaţiile în care mai mulţi comercianţi au activităţi de alimentaţie publică la aceeaşi adresă sau la adrese apropiate, însă nu au front la stradă, şi îndeplinesc condiţiile prezentului regulament, terasele vor fi dimensionate (ca suprafaţă) astfel încât fiecare sa-şi poată desfăşura activitatea pentru care solicită autorizare.
2) Pentru celelalte zone ale oraşului :
a) Mobilierul şi amenajarea vor fi în concordanţă cu arhitectura clădirilor şi cu restul elementelor ce alcătuiesc terasa. Mesele şi scaunele pot să fie din lemn şi/sau metal, plastic, aluminiu.
b) Invelitoarele umbrelelor vor avea o structură independentă de faţadele clădirilor şi vor fi realizate din pânze impermeabile şi rezistente la intemperii. Se admite numai publicitate în nume propriu sau pentru brand-ul firmei. Umbrelele vor avea aceeaşi formă şi nu vor depăşi limitele pentru care a fost autorizată terasa.
c) Se vor respecta prevederile referitoare la zona centrală şi străzile din zonele de protecţie ale clădirilor monument istoric, prevazute la pct. b), g), i), j), k), l), şi n).
Art.13. Pe terasele amplasate pe raza Municipiului Călăraşi este interzisă depozitarea de ambalaje şi servirea cu veselă de plastic (pahare, farfurii, tacâmuri), cu excepţia restaurantelor fast-food care folosesc o veselă standard-personalizată, din materiale ecologice din plastic/carton.
Art.14. Terasele amplasate pe raza Municipiului Călăraşi nu vor fi racordate aerian la reţeaua de alimentare cu energie electrică a fiecărui punct de lucru (nu este permisă existenţa aeriană a cablurilor electrice, indiferent de scop) şi nici nu se admite pozarea cablurilor electrice pe paviment.
Art.15. În situaţiile de intervenţie pentru cazuri de urgenţă a echipajelor ce aparţin Serviciului de Ambulanţă şi Pompierilor, personalul de serviciu al terasei este obligat să asigure, în cel mai scurt timp posibil, accesul facil al acestora.
Art.16. Orarul de funcţionare al teraselor amplasate pe raza Municipiului Călăraşi va fi pana la ora 22 cu respectarea ordinii si linistii publice.
Art.17. Pentru ocuparea temporară a terenurilor aparţinând domeniului public/privat, al Municipiului Călăraşi pentru amplasarea de terase taxa se achită anticipat.
Art.18. Suprafaţa maximă ce poate fi ocupată temporar în vederea amplasării de terase sezoniere se determină prin măsurători de către angajaţii biroului Fond Funciar, Registru Agricol si Cadastru, şi nu poate depăşi frontalul unităţii proprii de lucru.
Art.19. Agentul economic are obligaţia să afişeze la loc vizibil, la unitatea de lucru unde se află amplasată terasa, Acordul eliberat de Primaria mun.Călăraşi care va fi prezentat ori de câte ori este solicitat de organele de control.
Art.20. Agentul economic are obligaţia să depună anual cerere de reînnoire a acordului de ocupare a domeniului public şi privat al Municipiului Călăraşi, în vederea amplasării unei terase, însoţită de toate actele şi documentele necesare prevăzute la art. 3 alin. 1 din prezentul Regulament.
Art.21. Este interzisă amenajarea de terase sezoniere pe spaţiile verzi, in parcuri, parcări, fara afectarea traficului motorizat si fluxului major pietonal.
Art.22. Amenajările sezoniere se vor amplasa de-a lungul faţadelor, în faţa punctului de lucru care are activitate de alimentaţie publică, păstrând o distanţă optimă de min. 1,5 m pentru circulaţia pietonală, acolo unde este cazul.
Art.23. Deţinătorul acordului de ocupare a domeniului public pentru amplasare de terasă nu are dreptul de a subinchiria terasa.
Art.24. În situaţia în care există două sau mai multe solicitări de ocupare a domeniului public sau privat al Municipiului Călăraşi în vederea amplasării de terase sezoniere pe acelaşi amplasament, spaţiul urmează a fi atribuit prin selectia pretului cel mai mare, în cazul în care solicitanţii nu cad de acord asupra delimitării frontului comun destinat amplasării terasei.
CAPITOLUL III
PROCEDURA DE AUTORIZARE /AMPLASARE A AGREGATELOR FRIGORIFICE
Art.25. (1) Agenţii economici care solicită ocuparea temporară a terenurilor aparţinând domeniului public/privat al Municipiului Călăraşi, pentru amplasarea de agregate frigorifice, dozatoare (tip ladă sau vitrină) în vederea desfăşurării activităţii de comercializare produse alimentare preambalate: băuturi răcoritoare, cafea, îngheţată etc, vor depune la Primăria mun.Călăraşi, o cerere cu minimum 15 zile înainte de perioada solicitată, însoţită de următoarele documente :
– Certificatul de înregistrare fiscală;
– Certificat constatator eliberat de către Oficiul Registrului Comerţului privind declararea punctului/punctelor de lucru;
– Dovada deţinerii spaţiului comercial (contract de închiriere, titlu de proprietate);
– Contract de salubrizare încheiat cu un operator autorizat;
– Certificat Fiscal eliberat de Serviciul de colectare si impunere persoane fizice si juridice din care să rezulte că administratorul nu figurează cu datorii la bugetul local.
(2) După aprobarea cererii se va elibera un acord de ocupare temporară a domeniului public, care va cuprinde datele de identificare ale solicitantului, locaţia aprobată, numărul de agregate frigorifice , suprafaţa ocupată şi perioada pentru care se achită.
Art.26. Pentru ocuparea temporară a terenurilor aparţinând domeniului public/privat al Municipiului Călăraşi, pentru amplasarea de agregate frigorifice, dozatoare (tip ladă sau vitrină), taxa se achită anticipat odată cu aprobarea cererii de către Primăria municipiului Călăraşi pentru perioada specificată în cerere, în conformitate cu Hotărârea Consiliului Local privind taxele şi impozitele locale pentru anul în curs.
CAPITOLUL IV
PROCEDURA DE AUTORIZARE /AMPLASARE DE CORTURI , PAVILIOANE, PARCURI DE DISTRACTII
Art.27. 1) Agenţii economici / persoanele fizice care solicită ocuparea temporară a terenurilor aparţinând domeniului public/privat al Municipiului Călăraşi, pentru amplasarea de corturi, pavilioane, a instalaţiilor – parcurilor de distracţie, comerţului ambulant desfăşurat cu ocazia manifestărilor ocazionale, etc. (zilele oraşului, festivaluri ), vor depune la Primăria Municipiului Călăraşi, cerere cu minimum 15 zile înainte de perioada solicitată, însoţită de următoarele documente :
– Certificatul de înregistrare fiscală;
– Autorizaţie de funcţionare şi aviz orar de funcţionare;
– avize, acorduri, autorizaţii eliberate de instituţii de specialitate expres stabilite şi prevăzute de legislaţia în vigoare în funcţie de codul CAEN.
– Certificat Fiscal eliberat de Serviciul de colectare si impunere persoane fizice si juridice din care să rezulte că administratorul nu figurează cu datorii la bugetul local.
(2) Taxa pentru ocuparea temporară a domeniului public pentru amplasarea de corturi, pavilioane, a instalaţiilor – parcurilor de distracţie, comerţul ambulant desfăşurat cu ocazia manifestărilor ocazionale (zilele oraşului, festivaluri), se achită anticipat, odată cu aprobarea cererii, pentru perioada specificată în cerere.
Art.28. In situaţia în care sunt organizate asemenea manifestări de către autorităţi publice locale se pot amplasa şi în alte zone aprobate de Primăria Municipiului Călăraşi decât cele prevăzute în regulament.
CAPITOLUL V
PROCEDURA DE AUTORIZARE /AMPLASARE A VEHICULELOR SI AUTOVEHICULELOR SCOASE LA VANZARE
Art.29. (1) Agenţii economici care solicită ocuparea temporară a terenurilor aparţinând domeniului public/privat al Municipiului Călăraşi, cu vehicule /autovehicule scoase spre vânzare (autoturisme, remorci, mopede, platforme, scutere), vor depune la Primăria Municipiului Călăraşi o cerere, însoţită de următoarele documente :
– Copie carte de identitate proprietar
– Copie certificat de inmatriculare vehicul
– Certificat Fiscal eliberat de Serviciul de colectare si impunere persoane fizice si juridice din care să rezulte că solicitantul nu figurează cu datorii la bugetul local.
(2) Ocuparea temporara a domeniului public in scopul precizat la alint.(1) este posibila doar in zonele delimitate in acest sens de autoritatea locala.
(3) Pentru ocuparea temporară a domeniului public cu vehicule /autovehicule scoase spre vânzare (autoturisme, mopede, scutere, platforme, remorci), taxa este de 10 lei/zi.
Art.30. Se intezice ocuparea parcarilor cu vehicule/autovehicule expuse la vanzare.
CAPITOLUL VI
PROCEDURA DE AUTORIZARE /AMPLASARE A MARFURILOR IN FATA MAGAZINULUI
Art.31. (1) Agenţii economici/persoanele fizice care solicită ocuparea temporară a terenurilor aparţinând domeniului public/privat al Municipiului Călăraşi, pentru amplasarea de mărfuri in faţa magazinelor sau de desfacere a propriilor produse pe domeniul public, vor depune la Primaria Calarasi o cerere prin care solicită eliberarea Acordului de ocupare temporară a domeniului public.
(2) Cererea trebuie însoţită de următoarele documente:
– Certificatul de înregistrare fiscală;
– Certificat constatator eliberat de către Oficiul Registrului Comerţului privind
declararea punctului/punctelor de lucru;
-Dovada deţinerii spaţiului comercial (contract de închiriere, titlu de proprietate)- după caz;
– Contract de salubrizare încheiat cu un operator autorizat;
– Certificat Fiscal eliberat de Serviciul de colectare si impunere persoane fizice si juridice din care să rezulte că administratorul nu figurează cu datorii la bugetul local.
– Autorizaţie de funcţionare şi aviz pentru orarul de funcţionare eliberat de Primăria Călăraşi pentru punctul de lucru.
Art.33. Achitarea taxei se face anticipat odată cu aprobarea cererii de către compartimentul de specialitate pentru perioada specificată în cerere.
Art.33. Acordul trebuie afişat obligatoriu la loc vizibil
CAPITOLUL VII
PROCEDURA DE AUTORIZARE /AMPLASARE A GARAJELOR TIP PREFAB
Art.34. Agenţii economici/persoanele fizice care solicită ocuparea temporară a terenurilor aparţinând domeniului public/privat al Municipiului Călăraşi, pentru amplasarea de garaje vor adresa cererea PRIMĂRIEI Municipiului Călăraşi, însoţită de:
– Dovada că deţine un autoturism înmatriculat.
– Certificat fiscal eliberat de Serviciul de colectare si impunere persoane fizice si juridice de unde să rezulte că solicitantul nu figurează cu datorii la bugetul local;
– Domiciliul în imediata vecinătate
– Copie C.I.
– Prezentul regulament se aplică doar la garajele existente la data aprobării prezentului regulament.
– Plan de situaţie pentru suprafaţa exactă, elaborat de o persoana autorizată, conform prevederilor Legii 50/1991, rep;
– Plan al ansamblului amenajat sc. 1:50 sau 1:100;
-Simulare tridimensionala a ansamblului amenajat al terasei;
Taxa de 500 lei/an/garaj
Art.35. Se interzice amplasarea de garaje in alte zone decat cele cele stabilite de autoritatea publica locala.
Art.36. Pentru garajele existente la data intrarii in vigoare a prezentului regulament se va achita taxa de 500 lei/an.
Art.37. In situatia neachitarii acestei taxe garajul se considera amplasat illegal urmand a fi desfiintat.
CAPITOLUL VIII
PROCEDURA DE AUTORIZARE /AMPLASARE GRADINI LEGUME FRUCTE
Art.38. Persoanele fizice care solicită ocuparea temporară a terenurilor aparţinând domeniului public/privat al Municipiului Călăraşi, pentru realizarea de grădini legume fructe vor adresa cererea PRIMĂRIEI Municipiului Călăraşi, însoţită de
– Copie C.I
– Certificat Fiscal eliberat de Direcţia Economică Serviciul de colectare si impunere persoane fizice si juridice din care să rezulte că solicitantul cât şi administratorul nu figurează cu datorii la bugetul local.
– Taxa va fi de 0,8 lei/mp
Art.39. În situaţiile în care terenurile din domeniul public sau privat al municipiului pe care sunt amplasate chioşcuri, tonete sau alte construcţii provizorii urmează să fie afectate de construcţii, modernizări, reparaţii, amenajări sau utilizări publice, deţinătorii construcţiilor provizorii vor elibera terenurile necondiţionat şi fără trecerea vreunui alt termen, la somaţia făcută de structura de specialitate, în termen de maxim trei zile de la comunicare si fara plata vreunei despagubiri.
Art.40. Se interzice amplasarea rulotelor mobile în zona de protectie a monumentelor istorice in zona centrala a municipiului Calarasi, cu exceptia perioadelor legate de desfăşurarea unor evenimente organizate în colaborare cu Primăria Călăraşi si cu avizul din partea Comisei Tehnice de Amenajare a Teritoriului.
Este interzisa amplasarea cu scopul de a desfasura activitati de comert, pe domeniul public sau privat al municipiului Calarasi, a oricarui tip de constructii sau amenajari pentru desfasurarea activitatilor de amanet, jocuri de noroc, comercializarea de substante interzise prin lege sau nocive sanatatii, incaltaminte si confectii second hand, precum si orice tip de confectii.
CAPITOLUL IX
OBLIGAŢIILE COMERCIANŢILOR CARE DESFĂŞOARĂ ACTIVITĂŢI DE COMERŢ STRADAL
Art.41. Comercianţii care desfăşoară activităţi de comerţ stradal au următoarele obligaţii:
1. Să desfăşoare activităţi de comerţ stradal în mod civilizat, cu respectarea specificului activitatii pentru care a fost inchiriat spatiul si cu respectarea normelor privind:
– Igiena şi sănătatea publică;
– Protecţia consumatorilor;
– Provenienţa şi calitatea mărfurilor;
– Utilizarea mijloacelor de cântărire autorizate;
– Liniştea şi ordinea publică;
– Protecţia muncii
2. Să respecte următoarele cerinţe privind activitatea de la punctul de lucru:
a) Să asigure expunerea estetică a produselor şi afişarea în mod vizibil al preţurilor (pentru terasele amplasate în Municipiul Călăraşi, lista de meniuri şi preţuri va fi disponibilă în limba română)
3. Să utilizeze mobilierul avizat de către Comisia Tehnica de Amenajarea Teritoriului si Urbanism, pentru zona de protecţie a clădirilor monument istoric a Municipiului Călăraşi, si de catre Directia de Urbanism pentru toate celelalte zone ale oraşului, cu respectarea suprafeţei autorizate.
4. Să respecte ordinea, liniştea publică şi curăţenia în perimetrul amplasamentului si adiacent pe o portiune de 1 m, şi să nu creeze disconfort riveranilor.
5. Să nu afecteze în nici un fel spatiile verzi, mediului înconjurător şi terenurile dedicate parcărilor, traficului motorizat si fluxului major pietonal.
6. Să respecte orarul de funcţionare aprobat prin acordul/autorizaţia de funcţionare emis de către Primăria Călăraşi.
7. In conditiile in care administratia publica locala solicita difuzarea unor mesaje de interes local, poate utiliza pentru o perioada stabilita de comun acord cu proprietarii teraselor, spatii sau suprafete de expunere ale acestora pentru a-si face publice mesajele, fara a-i fi percepute taxe.
8. Dupa expirarea acordului de ocupare comerciantii sunt obligatii sa aduca terenul la starea initiala.
Art. 42. Prin exceptie de la prevederile prezentului regulament autoritatea publica locala poate aproba si alte situatii de ocupare a domeniului public/privat.
CAPITOLUL X
Contravenţii
Art.43. Constituie contravenţie următoarele fapte săvârşite de agentul economic/persoane fizice, dacă acestea nu au fost comise în astfel de condiţii încât potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni – după cum urmează:
a) Amplasarea pe terenurile aparţinând domeniului public/privat al Municipiului Călăraşi orice fel de construcţii provizorii ( gherete, tonete, chioscuri), expunerea de mărfuri în faţa magazinelor de desfacere proprii, fără a deţine Acord de ocupare temporară a domeniului se sancţionează cu amendă de la 500-1000 lei pentru persoane juridice şi 300-500 lei pentru persoane fizice.
b) Amplasarea pe terenurile aparţinând domeniului public/privat al Municipiului Călăraşi a agregatelor frigorifice (tip ladă sau vitrină) în vederea comercializării de produse alimentare preambalate (produse răcoritoare sau îngheţată), nerespectarea suprafeţei menţionate în acord precum şi a numărului de agregate frigorifice, fără a deţine Acord de ocupare temporară a domeniului public se sancţionează cu amendă de la 250-500 lei.
c) Amplasarea de terase sezoniere pentru desfăşurarea activităţii de alimentaţie publică, fără a deţine „Acord de ocupare temporară a domeniului public al Municipiului Călăraşi precum şi nerespectarea suprafeţei menţionate în acord se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 1000 lei.
d) Neafişarea autorizaţiei de funcţionare şi a orarului de funcţionare la loc vizibil, indiferent de natura exerciţiului comercial, se sancţionează cu amendă de la 300 lei la 500lei.
e) Nevizarea anuală de către agenţii economici a Autorizaţiei de funcţionare şi a orarului de funcţionare se sancţionează cu amendă de la 300 lei la 500 lei.
f) Neprezentarea la solicitarea împuterniciţilor primăriei a documentelor legale privind desfăşurarea exerciţiului comercial se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 1000 lei pentru persoane juridice.
g). Depozitarea pe domeniul public al Municipiului Călăraşi a materialelor de construcţii fără a deţine Acord de ocupare temporară a domeniului public se sancţionează cu amendă de la 500-1000 lei pentru persoane juridice şi de la 300-500 lei pentru persoane fizice.
h) Depozitarea pe domeniul public a combustibililor solizi (lemn, cărbune) folosiţi la încălzirea locuinţei fără a deţine Acord de ocupare temporară a domeniului public se sancţionează cu amendă de la 300-500 lei.
i). Neafişarea la loc vizibil a Acordului de ocupare temporară a domeniului public pentru depozitarea de materiale de construcţii se sancţionează cu amendă de la 150 lei la 300 lei pentru persoane fizice şi 250-500 lei pentru persoane juridice.
Art. 44. Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor din prezentul regulament se face de către organele de control abilitate ale Municipiului Călăraşi, prin împuterniciţii primarului şi de Poliţia Locală a mun. Călăraşi.
Art.45. Prevederile prezentei hotărâri se completează şi cu dispoziţiile O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare.
Art.46. (1) Împotriva procesului verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.
(2) Soluţionarea Plângerii însoţită de o copie a procesului verbal de constatare a contravenţiei este de competenta Judecătoriei Călăraşi.
(3) Plângerea împreună cu dosarul cauzei va fi înaintată de îndată instanţei de judecată competentă să o soluţioneze.
Art.47. Sumele provenite din amenzi se fac venit la bugetul local.