joi, aprilie 17, 2025
AcasăCOMUNITATEComuna Jegălia va avea sediu pentru garda de intervenţie a ISU şi...

Comuna Jegălia va avea sediu pentru garda de intervenţie a ISU şi SMURD

- Advertisement -

Guvernul României a aprobat trecerea din domeniul public al statului şi administrarea ANIF în domeniul public al comunei Jegălia a unui imobil care să deservească un viitor sediu pentru garda de intervenţie a pompierilor şi serviciul SMURD.

Comuna Jegălia a făcut un prim pas în vederea amenajării unui sediu pentru garda de intervenţie a pompierilor şi serviciul SMURD. În acest sens a fost semnat protocolul de predare-primire între Ministerul Agriculturii, prin ANIF, şi Primăria Jegălia, pentru clădirea şi terenul unde a funcţionat un sistem de îmbunătăţiri funciare. Imobilul a fost transferat prin Hotărâre de Guvern, care a fost transmisă autorităţilor locale în urmă cu aproximativ o lună.

Astfel, în data de 18.09.2021, la invitaţia primarului Aurel Vasile, a avut loc o întâlnire, pe acest subiect, la care au participat senatorul Ciprian Pandea, prefectul Valentin Barbu, secretarul de stat Marius Micu şi reprezentanţi ai Ministerului Agriculturii, ISU Călăraşi şi ANIF Călăraşi. Cu acest prilej au fost purtate primele discuţii în vederea identificării sursei de finanţare necesară obiectivului.

 

Despre acest aspect, senatorul Ciprian Pandea a declarat următoarele:

„Am susţinut această idee a primarului Aurel Vasile, idee care a prins contur de câţiva ani, dar care, din diverse motive, nu a ajuns pe masa Guvernului. De aceea, mulţumesc pe această cale premierului demis, Florin Cîţu pentru că a fost de acord cu această propunere, dar şi pentru operativitatea bifării primului pas necesar investiţiei care va transforma clădirea unde a funcţionat un sistem de îmbunătăţiri funciare în satul Iezeru (clădire P+1 cu o suprafaţă desfăşurată de 1.014 mp şi un teren cu suprafaţă de 8.322 mp) într-un sediu pentru un detaşament pompieri şi SMURD. Bineînţeles că voi susţine autorităţile locale în continuare, prin identificarea rapidă a unei surse de finanţare, împreună cu ministrul Lucian Bode, pentru reabilitarea clădirii şi amenajarea ei corespunzătoare noii destinaţii.”

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite