joi, noiembrie 28, 2024
AcasăANUNTURIComunicat ADI ECOAQUA Călăraşi

Comunicat ADI ECOAQUA Călăraşi

- Advertisement -

Proiectul de asistenţă tehnică „Sprijin pentru pregătirea aplicaţiei de finanţare şi a documentaţiilor de atribuire pentru proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată pentru aria de operare a operatorului regional în judeţele Călăraşi şi Ialomiţa, în perioada 2014-2020” (SPAF-POIM) se apropie de sfârşit şi urmează depunerea cererii de finanţare.

Un pas foarte important, în acest deziderat, este finalizarea aranjamentului instituţional, ce implică obligativitatea preluării tuturor localităţilor beneficiare, membre ale Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Ecoaqua, în aria de operare.

Astfel, în şedinţa Adunării Generale a Asociaţiei Ecoaqua, din data de 23.10.2018, s-au luat două hotărâri importante:

– Modificarea Contractului de Delegare în vederea preluării U.A.T.-urilor din aria proiectului;

– avizarea modificarii organigramei operatorului ECOAQUA S.A.

Modificările au fost organizate astfel încât să poată prelua în operare toate comunele fără o creştere a personalului de bază -numărul de personal va creşte însă prin preluarea personalului ce operează deja sistemele din comune, maxim câte trei persoane pentru fiecare comună.

Pentru a putea controla un număr atât de mare de sisteme (în total 33 de U.A.T.-uri), a crescut gradul de centralizare a activităţilor. Structura organizatorică are trei direcţiii – Direcţia Producţie, Direcţia Economică şi Direcţia Tehnică direcţii care se ocupă de activităţi ce vizează operatorul ca întreg, precum contabilitatea, aspectele comerciale, auditul tehnologic – şi trei sucursale, în cadrul cărora sunt organizate centre zonale pentru coordonarea activităţilor locale. La aceste direcţii şi sucursale se mai adaugă şi compartimentele funcţionale aflate în subordinea directă a directorului general – Juridic, Achiziţii, Resurse Umane, SSM, Audit, Transporturi, Monitorizare Contract de Delegare şi UIP.

În vederea implementării proiectului de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată din fonduri POIM, organigrama cuprinde şi o dimensionare corespunzătoare a compartimentului Compartimentul UIP (Unitatea de Implementare a Proiectului) în acord cu prevederile SF-ului aferent SPAF POIM, acest departament având deja o experienţă dovedită şi în implementarea cu succes a proiectului anterior, finanţat din POS Mediu în valoare circa 100 milioane euro.

Pentru eficientizarea activităţii activitatea de mentenanţă  (întreţinere a utilajelor şi instalaţiilor aflate în operare în scopul prevenirii defectării şi avarierii instalaţiilor) nu va mai fi efectuată de sucursale ci va fi dirijată centralizat de către Direcţia Tehnică. În aceiaşi logică Direcţia Producţie-Comercial va avea în subordine anganjaţii din întreaga arie de operare, ce se ocupă de politica de facturare, încasare, relaţii cu clienţii.

De asemenea prin actuala organigramă se răspunde unor solicitări mai vechi ale Asociaţiei:

– Înfiinţarea unui departament  pentru determinarea, detectarea şi diminuarea pierderilor;

– Existenţa unei structuri cu responsabilităţi în cartografierea reţelelor edilitare aferente serviciului în coordonate GPS, prin implementarea sistemului GIS;

– Existenţa unui sistem unic de facturare şi gestiune a clienţilor pe toată aria de operare, care să constituie baza politicilor de simplificare a modului de transmitere a informaţiilor şi diversificare a modalităţilor de plată către clienţi.

Având în vedere cele mai sus menţionate Asociaţia a avizat Organigrama în formula prezentată de ECOAQUA SA.

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite