Rodica Dohot. Pe ordinea de zi a şedinţei ordinare a CJ Călăraşi desfăşurată joi, 31 octombrie 2013, s-a aflat şi proiectul de hotărâre privind aprobarea unor ajutoare unităţilor administrativ – teritoriale aflate în situaţii de extremă dificultate, bani ce provin din fondul de rezervă bugetară prevăzut în bugetul propriu al judeţului Călăraşi pe anul 2013.
Din expunerea de motive făcută de preşedintele Consiliului Judeţean, Răducu Filipescu, reiese că din fondul de rezervă bugetară constituit în bugetul local Consiliul Judeţean poate aproba acordarea de ajutoare către unităţile administrativ-teritoriale aflate în situaţii de extremă dificultate, la cererea publică a primarilor acestor unităţi sau din proprie iniţiativă.
Din analiza bugetelor de venituri şi cheltuieli ale unităţilor administrativ teritoriale, precum şi în urma centralizării solicitărilor făcute de primarii localităţilor Roseţi, Unirea, Dichiseni, Mănăstirea, Vasilaţi, Nana, Ciocăneşti, Jegălia, Ulmeni, Mitreni şi Gălbinaşi, a rezultat concluzia că acestea se confruntă cu o scădere dramatică a veniturilor bugetare.
Iniţial, valoarea sprijinului financiar a fost de 769 000 lei, bani urmând a fi împărţiţi astfel: Roseţi – 50 000 de lei, Unirea – 115 000 de lei, Dichiseni – 65 000 de lei, Mânăstirea – 100 000 de lei, Vasilaţi – 180.000 de lei, Nana – 55.000 de lei, Ciocăneşti – 30.000 de lei, Jegălia – 15.000 de lei, Ulmeni – 92.000 de lei, Mitreni – 20.000 de lei, Gălbinaşi – 47.000 de lei.
După amendamentele făcute în plen, alte 4 primării beneficiază de sprijinul financiar din bugetul Consiliului Judeţean astfel: Ştefan cel Mare – 20 000 lei, Ileana – 30 000 lei, Săruleşti – 30 000 lei şi Plătăreşti – 60 000 lei. Şi comuna Independenţa ar fi beneficiat de ceva bani dar nu a depus documentaţia necesară la CJ. Suma finală acordată de Consiliul Judeţean Călăraşi s-a ridicat astfel la valoarea de 1 400 000 lei.