Rodica Dohot. Primarul comunei Dragalina, Gabriel Stanciu, a recepţionat joi, 15 august 2013, lucrările la o grădiniţă din localitate ce a fost reabilitată şi extinsă, investiţia ridicându-se la aproximativ 300.000 de lei.
Alături de preşedintele Consilliului Judeţean Călăraşi, Răducu Filipescu şi de senatorul Liviu Tomoiagă, primarul Stanciu a reuşit să inaugureze această unitate şcolară mult mai devreme faţă de data limită de terminare a lucrărilor, 1 septembrie a.c.
Noua grădiniţă a fost total reabilitată. Au fost modernizate două săli de curs, toaletele au fost reamenajate, iar extinderea s-a făcut cu încă 2 săli de clasă. În toate sălile s-au montat parchet şi gresie nouă, iar fiecare încăpere a fost dotată cu câte o sobă de teracotă pentru a se asigura încălzirea spaţiilor pe timpul iernii.
Chiar dacă iniţial, doar pentru toalete, fosta conducere a Primăriei alocase 200.000 de lei, primarul Stanciu a reuşit cu 300.000 de lei să reabiliteze şi sălile de clasă.În toamnă, la începerea cursurilor, peste 150 de preşcolari vor învăţă în grădiniţa modernizată. Primarul Gabriel Stanciu a mai declarat că va încerca până atunci să facă rost şi de mobilier nou.