Costel Boitan născut în localitatea Valea Argovei la 18.09.1964, lucrează în administraţia publică de la 01.01.1989. De-a lungul timpului a ocupat funcţii importante în organigrama primăriei Valea Argovei, fiind asimilat ca un bun funcţionar. În politică a intrat în anul 1992, reuşind de-a lungul timpului să deţină 3 mandate de viceprimar (`92-`96 şi 2004-2012), actualmente fiind primarul în exerciţiu al comunei. Cu câteva luni înainte de alegerile din vară, Costel Boitan consideră că încleştarea de forţe care există actualmente împotriva domniei sale şi care este o coaliţie alcătuită din adversarii săi politici (cărora le vine greu să înţeleagă că timpul lor a trecut), nu are cum să-i ştirbească reputaţia, întrucât rezultatele dumnealui în funcţia de primar din acest prim mandat sunt semnificative şi îl recomandă în continuare. „Imediat după instalarea în funcţia de primar, am încercat să eficientizez activitatea personalului primăriei. Ideile mele au fost orientate, în special, către îndeplinirea obiectivelor stabilite de administraţia locală a comunei Valea Argovei şi aplicarea hotărârilor Consiliului Local, respectând obligaţiile şi atribuţiile stabilite de legi şi alte acte normative”. Principalele realizări cu care Costel Boitan îşi poate contracara adversarii politici sunt următoarele:
– Îmbunătăţirea infrastructurii rutiere prin lucrări de pietruire a străzilor comunale cu 200 tone piatră cubică;
– Îmbunătăţirea infrastructurii şcolare prin reabilitarea şcolilor din satele comunei;
– Construirea unui teren de sport multifunctional dotat cu covor sintetic;
– Reabilitarea şi modernizarea căminului cultural din satul Siliştea;
– Înfiinţarea unui parc verde cu locuri de joacă pentru copii în satul Siliştea;
– Îngrădirea terenului de fotbal din satul Valea Argovei cu gard de beton armat;
– Îngrădirea cimitirului nou din satul Valea Argovei cu gard de beton armat;
– Reabilitarea blocului de specialişti în care funcţionează Oficiul Poştal şi Dispensarul Uman; – Reabilitarea iluminatului public stradal cu becuri economice instalate din stâlp în stâlp în satul Valea Argovei şi din doi în doi stâlpi în celelalte sate;
– Înfiinţarea primei asociaţii intercomunitare cu care am participat la bursă pentru achiziţionarea energiei electrice mai ieftină decât cea captivă cu 17 %;
– Acordarea a 50 locuri de casă potrivit legii 15/2003 tinerilor având ca scop integrarea acestora în comunitate;
– Dotarea în cadrul primăriei a birourilor cu logistică nouă ştiindu-se că la preluarea mandatului era depăşită;
– Aducerea funcţionarilor din primărie la un nivel ridicat de perfecţionare din punct de vedere profesional;
– Realizarea prin PUG a Strategiei de dezvoltare durabilă a comunei;
– Acoperirea „găurilor” din bugetul primăriei lăsate de vechea conducere;
– Reabilitarea vechiului monument al comunei;
– Înfiinţarea unei micro-pieţe în centrul comunei în care producătorii de legume şi nu numai să-şi comercializeze produsele.
Din punct de vedere economic anul 2015 a fost unul bun pentru primăria Valea Argovei. Astfel, s-a reuşit alocarea a 146.000 lei către cadrele didactice, sumă câştigată în instanţă ca drepturi salariale; S-au repartizat 21.000 lei cu titlu de ajutor de încălzire persoanelor defavorizate, iar în perioada 15 noiembrie – 31 decembrie tot din bugetul local a fost direcţionată suma de 35.000 lei ca îndemnizaţie către persoanele cu dizabilităţi şi nevoi speciale. De remarcat este că bugetul local stabilit pentru anul 2016 este mai mic ca cel din 2015, însă Costel Boitan consideră că raportul venituri-cheltuieli este suficient pentru desfăşurarea activităţii primăriei în condiţii optime. Costel Boitan este hotărât să candideze pentru încă un nou mandat şi promite tuturor susţinătorilor că va fi acelaşi om aşa cum l-au cunoscut în acest prim mandat în calitate de primar, considerând că percepţia dumnealui în rândul electoratului comunei Valea Argovei se va vedea la numărarea voturilor. Primarul Costel Boitan promite acestui electorat că intenţionează să dea o semnificaţie aparte unor proiecte care să îmbunătăţească calitatea vieţii locuitorilor comunei Valea Argovei, prioritare fiind următoarele:
– Proiect înfiinţare microcentrală fotovoltaică 7,5 mega-waţi;
– Proiect înfiinţare reţea canalizare în satele Valea Argovei şi Vlădiceasca;
– Reabilitare drumuri comunale în satul Ostrov;
– Proiect asfaltare străzi comunale în satele Valea Argovei, Vlădiceasca, Siliştea;
– Proiect construire cămin cultural în satul Valea Argovei;
– Proiect reabilitare sistem alimentare apă potabilă în satul Valea Argovei.