joi, noiembrie 28, 2024
AcasăFAPT DIVERSCredite bancare frauduloase la Călăraşi şi în alte 2 judeţe

Credite bancare frauduloase la Călăraşi şi în alte 2 judeţe

- Advertisement -

Rodica Dohot. Conform unui comunicat de presă, procurorii DIICOT  – Serviciul Teritorial Bucureşti şi Biroul Teritorial Călăraşi, împreună cu ofiţeri  de poliţie judiciară din cadrul BCCO Bucureşti au procedat la destructurarea unui grup infracţional organizat, constituit din 48 de persoane, specializat în săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi spălarea banilor. În acest sens, în cursul dimineţii de 1 noiembrie 2012, procurorii D.I.I.C.O.T. au efectuat un număr de 50 de percheziţii domiciliare la locuinţele învinuiţilor precum şi la sediile unor societati comerciale din municipiul Bucureşti şi judeţele Ilfov, Călăraşi şi Giurgiu.

În fapt, se reţine că, în perioada 2010-2012, membrii grupului infracţional organizat, sub coordonarea liderului Daniel Ruse, au realizat beneficii financiare substanţiale prin săvârşirea de fraude bancare, respectiv obţinerea sau încercarea de a obţine un număr de 40 de credite de la 16 unităţi bancare de pe teritoriul României, prin utilizarea unor documente falsificate. Se mai reţine că învinuiţii au obţinut, în mod ilegal, de la Ministerul Economiei, Comerţului si Mediului de Afaceri, în baza unor documente falsificate, finanţarea unor proiecte de achiziţii utilaje, prin intermediul unor societăţi comerciale controlate de către liderii grupării.

Activitatea infracţională a fost sprijinită de către învinuiţii Aurel Şaramet, având calitatea de director al Fondului National de Garantare a Creditelor pentru I.M.M. – uri, Alexandru  Claudiu Cercel – Duca, vicepreşedinte al unei unităţi bancare, Grigoroiu Mihai, Cătălin Ionuţ Roşu şi Andrei Atanasiu, angajaţi în cadrul Ministerului Economiei, Comerţului si Mediului de Afaceri şi Florian Dragoş Diaconescu.Valoarea totală a prejudiciului cauzat prin activitatea infracţională este estimată la suma de 22 milioane de Euro. La sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Bucureşti vor fi aduse astăzi 100 de persoane în vederea audierii, urmând ca după finalizarea audierilor să fie dispuse măsurile legale în cauză. Operaţiunea s-a desfăşurat cu suportulul tehnic şi informativ al SRI şi DGIPI. DIICOT face precizarea că faptele învinuiţilor urmează a fi analizate prin raportare la dispoziţiile art. 66 Cod procedură penală, referitoare la prezumţia de nevinovăţie.

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite