Rodica Dohot. Pe lângă lucrările de modernizare a iluminatului public în Călăraşi, care vor începe efectiv din luna martie cu schimbarea lămpilor de iluminat stradal şi pietonal, dacă municipalitatea va dispune de resurse financiare, se va trece şi la modernizarea totală a tuturor parcurilor din Călăraşi.
Se intenţionează, de asemenea, ca toate statuile din Călăraşi să fie iluminate pe timp de noapte cu spoturi speciale care vor fi legate de nişte panouri electrice specifice pentru astfel de lucruri.
Dar, până în martie, Serviciul Pavaje Spaţii Verzi din subordinea Primăriei Călăraşi, deja a început un amplu proces de igienizare şi toaletare a pomilor plantaţi pe ambele sensuri de mers, pe tronsonul 5 Călăraşi – Mircea Vodă.
De câteva zile, călărăşenii pot observa că zona Orizont a devenit mult mai aerisită şi mai luminoasă, chiar dacă cei care execută aceste lucrări întâmpină greutăţi din partea unor locatari de la blocuri, în sensul că unele persoane se folosesc de anumite funcţii şi relaţii pentru a nu se tăia anumiţi copaci.
Întrebat despre acest lucru, primarul Drăgulin a declarat că nu a făcut şi nici nu va face niciun fel de concesie de acest gen pentru nimeni, atâta timp cât ceea ce s-a stabilit trebuie să se facă, chiar dacă unora nu le convine. Acesta recomandă tuturor să nu se mai folosească de numele său în astfel de situaţii.