Rodica Dohot. Atât cât timpul va permite, până la finalul acestui an, administraţia locală se va ocupa de igienizarea spaţiilor verzi şi a curţilor interioare de lângă şi dintre blocuri. Se va tăia iarba, se va aduna gunoiul şi se vor cosmetiza unii arbori.
Concomitent cu lucrările de curăţenie a început şi plantarea de tei pe strada Bucureşti, între 5 Călăraşi şi Volna. Este posibil ca plantarea teilor să se extindă până în zona Prefecturii.
Administraţia locală, prin SP Pavaje Spaţii Verzi, a ales să planteze tei tineri de 1-2 ani care se prind mai uşor decât cei mai mari.
În acelaşi timp, pe tronsonul 5 Călăraşi – Orizont au apărut zeci de ghivece cu crizanteme, montate pe câte un suport metalic, acţiune menită să aducă un plus de culoare pe acest tronson de drum. Chiar dacă părerile călărăşenilor sunt pro şi contra acestor acţiuni, edilul municipiului spune că tot gardul viu dintre 5 Călăraşi şi Orizont va fi cosmetizat în aşa fel încât să se vadă mai bine aceste ghivece cu crizanteme.
Chiar şi panourile publicitare montate pe scuarul Prelungirii Bucureşti ar urma să fie eliminate începând de anul viitor. Municipalitatea doreşte să iniţieze un proiect de hotărâre vis-a-vis de panourile publicitare din întreg municipiul Călăraşi. Proiectul va stabili 3 modele de panouri, ca să nu existe mai multe tipuri de dimensiuni şi forme diferite.