Viitorul Mitreni – Atletic Dorobanţu 1-3 (0-2)
Mircea Brânduşă
Atleticii lui Culcea Stelică au controlat cu autoritate meciul cu Viitorul Mitreni, unicele clipe dificile avându-le după golul gazdelor care a dat naştere unor speranţe pentru un rezultat de egalitate. Elevii lui Stamelatos au pierdut din entuziasmul startului de sezon, dar şi din claritatea traseelor jocului. Un argument în plus pentru cei care susţin faptul că oamenii „grecului” au rău de înălţime. La Mitreni, atleticii au suferit în primele 10 minute. Lipsa de inspiraţie a lui Dâlgaru şi Ionescu din min. 7 şi 9 i-a permis lui Marinciu să respire uşurat. Oaspeţii au intrat în joc abia în min. 12, când în urma unei lovituri de colţ bine executată de Grigore, Filip şi-a pus capul la contribuţie pentru 1-0. În min. 35 Tănase l-a luat la ţintă de două ori pe Marinciu, mingea respinsă de acesta în faţă a ajuns la Tudorache care este faultat la marginea lui 16. Tot el execută şi face 2-0. Gazdele ripostează rapid cu un şut al lui Drăgan care a zguduit transversala. Repriza s-a încheiat cu o paradă excelentă a lui Vasile la şutul lui Marin. Cea de-a doua repriză a avut un start de foc la poarta lui Vasile, pigmentat de ratări semnate de Ştefan (52) şi Isac (67). Inevitabilul se produce în min. 70 când Mandache reduce din handicap printr-un gol de generic. Golul descătuşării pentru „grec” şi Stelică Culcea a venit în min. 80. Bratu a transformat senzaţional o lovitură liberă de la 30 metri la care şi portarul Marinciu a avut partea lui de vină. 3-1 şi Atletic era stăpână pe situaţie. Finalul s-a jucat pe contre. Cea mai mare ocazie a aparţinut gazdelor care au scuturat din nou transversala, după un contraatac în viteză marca Stănescu (90). Prin această victorie Stamelatos şi ai lui ţin aproape de Belciugatele şi la doar o indirectă de Olteniţa.
„Unioniştii” din Frăsinet au stins Lumina la Frumuşani după victoria facilă cu 2-0. Partizanii din Crivăţ au cedat reduta în faţa liderului din Olteniţa cu 1-2. Jucătorii din Belciugatele şi-au luat libertatea şi au câştigat cu mult avânt, 5-3 în faţa echipei lui Gabi Ivan. Şoldanu a ajuns să se zbată în subsolul clasamentului în urma înfrângerii cu 0-5 de la Vasilaţi. „Brazilienii” din Budeşti n-au avut nici o şansă în groapa de la Spanţov unde au pierdut la scor de tenis 3-6. „Feroviarii” din Răzvani au luat jocul la mişto cu violeţii din Ştefăneşti pe care au învins-o doar cu 2-0. Etapa a XII-a, penultima din acest tur, programează următoarele jocuri: Dorobanţu îşi pune doar problema scorului în meciul cu Ştefăneşti. „Brazilienii” îşi propun să treacă Rapidul din Răzvani pe o linie secundară în gara Budeşti. Spanţov se deplasează la Şoldanu pentru cele 3 puncte puse în joc. Luica are de gând să deraieze Rapidul din Vasilaţi. Partizanii din Crivăţ îi vor lipsiţi de libertate pe jucătorii din Belciugatele. Liderul din Olteniţa se deplasează la Frumuşani pentru a stinge Lumina. Mitreni-Frăsinet, un joc în care oaspeţii sunt mari favoriţi. Dar, cu siguranţă nu vor lipsi şi surprizele, cele care dau sarea şi piperul în fotbalul judeţean.