În luna iulie a.c, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Călăraşi demarează în colaborare cu CRFPA Călăraşi şi alţi furnizori de formare profesională autorizaţi în condiţiile legii, un număr de 6 programe de formare profesională adresate persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă (şomeri indemnizaţi şi neindemnizaţi).
Participanţii la aceste programe vor fi pregătiţi în meseriile:
-Expert achiziţii publice
-Inspector resurse umane
-Lucrător în comerţ
-Sudor electric
-Ajutor mecanic auto
-Agent de securitate
Aceştia vor beneficia de următoarele facilităţi, prevăzute în Legea 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea forţei de muncă, precum: rechizite şi materiale de instruire, manuale, echipament de protecţie pe timpul instruirii practice (dacă este cazul) abonament gratuit pe mijloacele de transport pentru traseul de la domiciliu la unitatea de pregătire, consultaţii medicale, analize medicale şi teste necesare frecventării cursului.
Persoanele participante la programele de formare profesională pot finaliza în mod gratuit cursul început, chiar dacă aceştia se încadrează în muncă în perioada desfăşurării acestuia.
Informaţii suplimentare se pot obţine la telefon 0242.318.376, interior 105 – Compartiment formare profesională.