Sorin Anghel. CSM Călăraşi a promovat în Liga Naţională de handbal masculin cu Sabin Dacău pe banca tehnică. Aflat acasă, la Oradea, antrenorul călărăşenilor a dorit să transmită asigurări cu privire la situaţia echipei.
Domnule Dacău, ce se întâmplă cu echipa de handbal a Călăraşiului? Nimeni nu ştie nimic.
Sabin Dacău: A luat fiinţă Handbal Club Dunărea 2014 Călăraşi. Încă mai sunt de pus la punct ultimele detalii, s-au depus toate documentele, dar nu sunt probleme din punctul acesta de vedere.
Toată lumea aşteaptă să afle, mai întâi, numele celui care va conduce echipa de handbal.
A fost o şedinţă în care s-a pus totul la punct, dar nu am primit aprobarea din partea celor care decid pentru a spune cine va fi preşedintele clubului. Mai trebuie să aveţi răbdare câteva zile şi veţi afla. Vom arăta ca un club din Liga Naţională şi o persoană va fi mandatată ca să facă anunţurile oficiale, să poarte legătură cu presa în ceea ce priveşte activitatea echipei. Oricum, noi avem programată reunirea lotului la 1 iulie şi încă o lună de zile vom activa tot pe vechea structură pe care am avut-o la CSM Călăraşi.
Ce jucători vor ajunge la Călăraşi în această vară?
90% din trasnferuri sunt rezolvate. În acest moment mai suntem descoperiţi pe un singur post. Sper să rezolvăm această problemă cât mai curând. Nu am stat degeaba în această vară. Pe mine nu m-a interesat latura administrativă. Eu răspund de planul sportiv şi am încercat să îmi fac datoria. Numele jucătorilor care vor semna cu Călăraşiul se vor afla în momentul în care aceştia vor semna.
Se vorbeşte la Călăraşi despre aducerea unor jucători din Ucraina. S-a concretizat ceva?
Au fost discuţii în acest sens, dar trebuie să mai aşteptăm. Nu suntem singura echipă din Liga Naţională care preferă să nu anunţe numele jucătorilor pe care i-a transferat.
Tucanu, Pârâianu, Savlovschi, Mateaş şi Popovici se mai întorc la Călăraşi?
Încă nu ştim, dar purtăm discuţii în continuare cu unii dintre ei. Deocamdată nu s-a luat nicio decizie pentru că trebuie să vedem şi care este poziţia celor care vor conduce clubului. Oricum, pe unii dintre ei noi îi vrem în continuare la Călăraşi.
Ce planuri aveţi pentru perioada de pregătire?
Eu mi-am creionat un plan. Îmi doresc foarte mult un cantonament de 8-9 zile la Cheile Grădiştei. Am înţeles că au reuşit să finalizeze lucrările la sala de sport de acolo, dar pe noi ne interesează mai puţin acest lucru pentru că noi vom merge acolo pentru acumulări fizice. De asemenea, vom participa la două turnee amicale. Unul va avea loc la Bacău, unde am fost şi anul trecut, iar celălalt la Turda. Mai suntem în discuţii cu cineva pentru a merge în Macedonia pentru câteva partide amicale.
Ce ştiţi despre CS Caraş-Severin, echipă cu şanse foarte mici de a evolua în Liga Naţională din cauza problemelor financiare?
Deocamdată nu este nimic sigur nici la ei. Urmează să se desfăşoare o şedinţă cu toţi factorii de decizie din judeţ pentru găsirea unei soluţii. Ar fi păcat că Reşita să dispară din Liga Naţională. Pe noi ne interesează câţiva jucători de la ei, dar trebuie să mai avem puţină răbdare.
Portarul Marocico ar putea ajunge la Călăraşi?
A semnat deja cu Vaslui.