Deși pregătiseră șampaniile pentru victoria lui Victor Ponta, social democrații călărășeni au primit o lovitură grea în urma votului de duminică. Proasta organizare a alegerilor din Diaspora a mobilizat electoratul tânăr din România care a ieșit la vot în număr foarte mare, alegând candidatul ACL, Klaus Iohannis, în felul acesta dorind să-l sancționeze pe candidatul PSD, Victor Ponta.
După cum recunoaște și președintele PSD Călărași, Dan Cristodor, nimeni nu se aștepta la asta. Singura alinare a liderului social democrat rămâne victoria din cele două tururi în județ. Acesta a dorit să condamne și modul în care s-au comportat liberalii călărășeni după aflarea rezultatelor.
„În județ, Alianța Electorală PSD-UNPR-PC a câștigat alegerile în toate colegiile. Asta ar trebui să-i dea de gândit lui Răducu Filipescu pentru că și județul nostru își dorește schimbarea. În noaptea alegerilor, cei de la ACL, într-un exces de bucurie, au venit la sediul PSD înjurând, nu vreau să reproduc cuvintele urâte care le-am avut la adresa noastră. Detest ceea ce au făcut, nu sunt deloc de acord cu modul lor de exprimare, nu este normal să faci aşa ceva, să înjuri şi să ponegreşti un om în aşa fel. Ei, cel puţin, ar trebui să stea cu capul la cutie pentru că sunt pierzători la Călăraşi şi au pierdut într-un mod de tot rahatul. Având în vedere că PSD are 13 primari, UNPR un primar şi ei au 41 de primari, procentul este în favoare Alianţei PSD-UNPR-PC, 55,18%, iar restul e al lor. Ar trebui să dea de gândit domnului Filipescu pentru că el este, de fapt, pierzătorul acestor alegeri în judeţul Călăraşi.
Din cele cinci colegii, la un procent de 62% prezenţă la vot, toate colegiile au fost câştigate de Alianţa PSD-UNPR-PC, iar rezultatele sunt următoarele: la nivel judeţean – Victor Ponta a obţinut 55,18%, iar Klaus Iohannis 44,81%. Pe Colegiul 1 Victor Ponta a obţinut 51,32%, iar Klaus Iohannis 48,68%. Pe Colegiul 2 Victor Ponta 51,62%, Klaus Iohannis 48,37%. Pe Colegiul 3 Victor Ponta a obţinut 50,70%, iar Klaus Iohannis 49,17%. Pe Colegiul 4 Victor Ponta 61,54%, Klaus Iohannis 39,91% şi pe Colegiul 5, Victor Ponta 63,32%, iar Klaus Iohannis 36,51 %.”
Dan Cristodor a dorit să se scuze pentru unele afirmații mai dure pe care le-a făcut dar spune că acest lucru s-a întâmplat doar pentru a fost jignit la rândul lui.
„Dumneavoastră, celor de la presă, trebuie să vă mulţumesc în mod special încă o dată, cum am făcut-o de fiecare dată, pentru modul de abordare al acestor alegeri, a campaniei pe care noi am făcut-o. Câteodată, eu am scos pe gură câteva lucruri pe care nu le-aş fi scos datorită educaţiei pe care am primit-o, dar am fost oarecum obligat şi aş vrea să se înţeleagă că nu le spun din tot sufletul cuvintele rele întrucât nu îmi stă în caracter să fac aprecieri negative la adresa unui om, dar în repetate rânduri am fost atacat la modul personal şi dacă am observat că dacă nu spun nimic tot nu se potoleşte, am ţinut şi eu la rândul meu să dau replica pe măsură şi nu am dat-o decât unui singur om, celui care m-a atacat cel mai mult.”
„Am avut şi avem o echipă PSD extraordinară, o echipă puternică, rezultatele se văd pentru că numai în urma rezultatelor pozitive poţi avea pretenţii că ai o echipă puternică, noi suntem câştigătorii acestor alegeri în judeţ şi de acum încolo, cu siguranţă, vom câştiga toate alegerile la care vom participa în judeţul Călăraşi.”, a mai declarat șeful PSD Călărași.