luni, octombrie 28, 2024
AcasăPOLITICADan Cristodor (PSD): „Tinereţea şi competitivitatea, îmbinate cu profesionalismul şi educaţia cu...

Dan Cristodor (PSD): „Tinereţea şi competitivitatea, îmbinate cu profesionalismul şi educaţia cu iz european, pot fi punctele tari ale PSD-ului călărăşean!”

- Advertisement -

După mai bine de jumătate de campanie electorală pentru alegerile europarlamentare, alianța PSD-UNPR-PC speră să își poată atinge ținta de 35-40% pe care și-a propus-o pentru acest scrutin în județul Călărași. Cel care a fost desemnat preşedinte interimar al PSD, Dan Cristodor, spune că reacțiile obținute în județ îl îndreptățesc să creadă că vor obține un rezultat foarte bun.

Pe ce rezultat mizează PSD-UNPR-PC la Călăraşi?

Dan Cristodor: Am trecut de jumătatea campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare iar Alianţa PSD-UNPR-PC pare că se situează pe o poziţie favorabilă în majoritatea sondajelor efectuate. Dacă prezenţa la vot, pe data de 25 mai, ar fi apreciată la 49% din totalul persoanelor cu drept de vot, atunci Alianţa ar înregistra un scor de aproximativ 35-40%, tintă agreată chiar de preşedintele partidului, prim-ministrul României, domnul Victor Ponta. Cu cât ne apropiem mai mult de sfârşitul campaniei, cu atât devenim mai optimişti şi încrezători într-un final victorios pentru partidele de stânga atât în România cât şi în Europa, având în vedere candidatura lui Martin Schulz pentru Comisia Uniunii Europene şi şansele reale pe care acesta le are în a prelua şefia forului menţionat. Dintr-un total de 32 de mandate, ce îi revin României în Parlamentul European, 16 ar reveni PSD-ului, 6 PNL, 4 PDL, 3 PMP, 2 UDMR iar 1 loc pentru candidatul independent, Mircea Diaconu. Revenind la Călăraşi, se sesizează tot mai accentuat o diferenţă de atitudine şi de mentalitate între PSD-ul anului 2014 şi PSD-ul din alte vremuri. Rezultatul pe care PSD Călăraşi mizează la alegerile europarlamentare depinde în mod direct de 2 factori esenţiali: de mentalitate şi de atitudine. De ce spun mentalitate? În primul rând era nevoie de o gură de oxigen care să repună pe picioare un partid care, între 1990 şi 2004, a deţinut monopolul politic în judeţul Călăraşi. Şi pentru ca acest lucru să se poată realiza, o trecere de la o mentalitate închistată şi conservatoare, impusă de la Bucureşti între 2010 şi 2013, la o mentalitate nouă, sănătoasă, care să răspundă imediat şi concis nevoilor oamenilor, era imperios necesară. Iată că acest lucru s-a realizat prin întinerirea structurilor de conducere ale partidului. PSD-ul mizează pe tineri! Şi acest lucru se poate observa chiar şi în structura Guvernului Ponta, unde tinerii care au putere de decizie deţin un procent considerabil iar datorită implicării lor, România este campioana creşterii economice din Uniunea Europeană. Tinereţea şi competitivitatea, îmbinate cu profesionalismul şi educaţia cu iz european, pot fi punctele tari ale PSD-ului călărăşean. Perioada de campanie reprezintă o oglindă a procesului democratic românesc. Este un concurs între toate partidele existente pe scena politică iar atitudinea pe care fiecare dintre ele o are faţă de celălalt sau faţă de electorat, în general, determina câştigătorul. Miza europarlamentarelor este una importantă. Este momentul în care PSD, la Călăraşi, trebuie în primul rând să îşi convingă proprii membri, simpatizanţii, că a renăscut şi, acum, mai mult ca niciodată, este partidul care îi reprezintă atât la nivel local cât şi European. Trebuie convinşi şi mobilizaţi mai întâi aceştia pentru că, mai departe, cu ajutorul lor să reuşim să convingem sau măcar să îi facem să se gândească pe alţii, că PSD, sau stânga eșicherului politic – pentru că există şi componenta UNPR-PC – reprezintă într-adevăr soluţia pentru problemele pe care le întâmpină. Există în partid o atitudine înclinată mai mult spre alegător, axată la nivelul comunicării publice. Este de datoria PSD-ului să se apropie de cetăţean şi să îl facă să înţeleagă că este momentul unei schimbări în care drepturile lor să fie protejate şi reprezentate cinstit şi corect. Odată părăsind graniţele ţării devenim cetăţeni europeni dar întotdeauna mândri că suntem români. Această atitudine este transmisă electoratului şi este cea corectă, este alternativa democratică de dezvoltare a ţării şi a încrederii în propriile forţe. Până la urmă, şansele pe care PSD le are pe 25 Mai stau în mâinile alegătorilor care au învăţat nişte lecţii dure în ultimii ani şi cu siguranţă au tras nişte concluzii care vor favoriza partidele de stânga. Atitudinea PSD este înclinată spre un proces de ascultare şi dialog prin care se asigura că ideile şi principiile promovate răspund aşteptărilor societăţii şi aduc un plus de beneficii pentru cetăţeni. Este timpul că România să demonstreze statutul de stat de nivel European.

Care este reacţia oamenilor vis-à-vis de aceste alegeri? Care sunt aşteptările acestora de la europarlamentarii PSD?

Pentru cetăţenii celor 28 de state membre Europa reprezintă viitorul, în aceeaşi măsură în care viitorul Europei sta în mâinile cetăţenilor europeni. Românii şi-au înţeles rolul pe care îl joacă în acest angrenaj, motiv pentru care cerinţele privitoare la cei care îi vor reprezenta în Forul European sunt pe măsura aşteptărilor. În contextul în care au trecut 2 ani de când Guvernul Ponta ține frâiele României, 2 ani de când în România se produce o schimbare pozitivă concretizată prin creştere economică, măriri de pensii şi salarii, deblocare de fonduri europene, românii ştiu că se află pe un drum bun, datorită guvernării social-democrate. De ce ar vota oamenii lista de europarlamentari propuşi de PSD-UNPR-PC? Pentru că se aşteaptă ca europarlamentarul care îi reprezintă să fie produsul unui echilibru între experienta politică dobândită, energie şi entuziasm. Numai un candidat venit de pe lista PSD-UNPR-PC este în măsură să promoveze România peste hotare, să aducă Parlamentul European mai aproape de cetăţean, să îi ajute pe români să muncească afară, să lupte pentru drepturi mai multe, să lupte pentru agricultori, pentru pensionari sau pentru tineri. Românii, euroentuziaști, vor să se simtă protejaţi, să poată oferi copiilor un viitor mai sigur şi mai puţin încărcat de probleme în interiorul graniţelor europene. Românii îşi pun speranţele în oameni specializaţi în construcţie europeană. Partidul Social Democrat şi-a propus un target cuprins între 35-40% pentru alegerile din 25 Mai. Este o ţintă realizabilă cu atât mai mult cu cât electoratul a înţeles că viaţa de zi cu zi este influenţată de deciziile luate în Parlamentul European. Oamenii aşteaptă avantaje concrete în domeniul agriculturii, aşteaptă locuri de muncă sprijinite de investiţiile româneşti sau străine, vor ca interesele şi valorile naţionale să fie promovate, vor să fie trataţi egal în fiecare ţară membră UE, vor ca interesele tinerilor întreprinzători să fie sprijinite, vor reducerea şomajului, vor creşterea calităţii vieţii, vor servicii educaţionale la nivel European, vor ca toate măsurile luate să aibă legătură cu viaţă de zi cu zi,  vor să fie europeni mândri că sunt români! Mai popular spus, românii, călărăşenii noştri, vor ca tot ceea ce se întâmplă bine în Europa occidentală – şi se observă la tv sau din discuţiile cu aceia care se întorc de acolo de la muncă – ei bine, tot acel bine să-l simtă aici la Modelu, la Vasilaţi, la Budeşti, Olteniţa şi Fundulea, la Perişoru, Lehliu, Borcea, Frumuşani şi tot aşa.

Cum s-a desfăşurat până acum campania PSD-UNPR-PC?

Bineînţeles, încrederea şi entuziasmul emanate de la centru şi-au făcut simţite prezenta şi asupra triumviratului politic de la nivelul judeţului Călăraşi. Zilnic se ţin şedinţe unde se dezbat probleme de organizare referitoare la bunul mers al campaniei dar şi alte aspecte din comunitate. Atragerea tinerilor dedicaţi activităţii politice, cu gândire pozitivă, care doresc să se afirme prin fapte şi idei inovative a fost nucleul în jurul căruia s-a cristalizat procesul de construcţie a campaniei. Sub sloganul „Mândri că suntem români”, începutul s-a bucurat de vizita eurocandidatilor PSD Ecaterina Andronescu, Viorica Dancilă, Claudia Țapardel, Gabriela Zoană în mijlocul călărăşenilor. Vizitele au avut rolul de a informa cetăţeanul cu privire la realizările pe care fiecare personalitate le-a avut în ultima perioadă, şi, deasemenea, de a face cunoscute programele şi politicile pe care PSD-UNPR-PC le pune în slujba românului prin intermediul Parlamentului European. Toate aspectele organizatorice s-au desfăşurat în condiţii bune şi cu răsunet asupra alegătorului. Mărturie al acestui aspect stă Mitingul Electoral al Alianţei PSD-UNPR-PC desfăşurat în data de 07.05.2014 în Parcul Dumbrava din Călăraşi, unde 3000 de activişti şi simpatizanţi s-au adunat pentru a susţine candidaturile eurodeputaţilor Alianţei dar şi pentru a lansa un semnal de încredere destinat premierului Victor Ponta, însoţit la miting de vicepreşedintele PSD, Liviu Dragnea şi preşedintele PC, Daniel Constantin. A fost un exemplu clar de sprijin din partea dumnealui dar şi a celor care l-au însoţit. Pentru membri şi simpatizanţi, vizita primului ministru, preşedintele PSD, a eurodeputaţilor, a însemnat semnalul  conform căruia este timpul să fim din nou mândri de România şi de românii care ne reprezintă în afara hotarelor. Militanţii PSD Călăraşi, sunt convins că şi ai partidelor partenere, au înţeles primordialitatea contactului direct cu oamenii, necesitatea de a fi mereu conectat la problemele lor şi de a oferi în timp real soluţii viabile.

Care sunt acţiunile următoare ale PSD-UNPR-PC în zilele de campanie rămase?

Va fi o perioadă extrem de concentrată în vizite desfăşurate la nivelul fiecărei localităţi din judeţ în care se vor implica, după un orar bine structurat, pesediști, unpr-iști şi pc-iști; există coordonatori de zone care au comunicare permanentă cu responsabilii de localităţi. Avem instrumente de informare a electoratului materializate prin bannere, broşuri şi afişe care urmează a fi distribuite în mod echilibrat la cât mai mulţi dintre cetăţenii judeţului. Rolul presei nu a fost neglijat, încercându-se şi prin această formulă contactul cu alegătorii consumatori de ziare, publicaţii online şi posturi de radio şi televiziune.

 

 

 

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite