Marius Lotrea. Venit la Călăraşi pentru a-şi pregăti candidatura pentru preşedinţia PSD, Dan Şova s-a întâlnit, pentru prima dată, şi cu presa locală. Printre temele abordate s-a discutat şi despre numirile de directori ce au loc în această perioadă la instituţiile deconcentrate.
Un subiect fierbinte pe plan local a fost legat de numirea directorului APIA care, deşi conform negocierilor revenise PSD, Sergiu Manole fiind cel nominalizat să ocupe funcţia, a fost deturnată de PC, via Daniel Constantin, ministrul Agriculturii.
Chestionat despre această situaţie, Dan Şova a încercat o eschivă diplomatică, spunând că funcţiile în aceste instituţii publice se ocupă prin concurs, fără implicarea politicului (sic!).
Cu toate astea, de fiecare dată când au avut loc astfel de „concursuri”, politicienii locali nu s-au ferit să facă publice instituţiile care le-au revenit în urma negocierilor, presa publicând de fiecare dată lista cu repartizarea deconcentratelor, inclusiv acum.
„În legătură cu APIA chestiunea este simplă. Ştiţi foarte bine că aceste funcţii în deconcentrate reprezintă funcţii publice. Pentru a putea participa la concurs, în primul rând trebuie ca locul să fie liber. Decizia, nu numai a mea, ci şi a Guvernului Ponta, nu este să se procedeze cum a făcut şi Guvernul Boc. A dat afară oamenii din toate deconcentratele şi după aceea, beneficiind de o intuiţie ieşită din comun, cu o zi înainte să se pronunţe Curtea Constituţională că este neconstituţională, a dat o nouă ordonanţă care o menţinea pe prima. Noi nu avem acces la asemenea intuiţii şi atunci ne-am gândit să respectăm legea. Dacă vor fi locuri libere pentru acele deconcentrate se va putea înscrie la concurs oricine va dori.”, spune Dan Şova.
Insistându-se pe faptul că totuşi numirile se fac politic, prin participarea la concursuri a celor desemnaţi de partide, Şova s-a făcut din nou că nu înţelege. „Nu cred că înţeleg afirmaţia dumneavoastră. Îmi pare rău să vă spun, eu nu ştiu asemenea lucruri. Eu vă spun că aceste locuri sunt ocupate numai prin concurs. Nu sunt funcţii politice. Faceţi o amestecare foarte ciudată între a numi şi a ocupa locul prin concurs. Eu nu am experinţă în încălcarea legii, dacă îmi daţi voie să vă spun, şi nici nu o s-o fac. Funcţiile la deconcentrate nu se ocupă politic, se ocupă prin concurs.”
Întrebat de ce, de fiecare când se schimbă culoarea Guvernului, trebuie să se dea concurs la deconcentrate, preşedintele interimar al PSD Călăraşi, ministru al Infrastructurii, a răspuns sec: „Este o întrebare foarte bună! Nu ştiu să vă răspund la ea.”