luni, noiembrie 25, 2024
AcasăPOLITICADaniel Florea, un politician tânăr dar cu o experienţă vastă

Daniel Florea, un politician tânăr dar cu o experienţă vastă

- Advertisement -

După o perioadă de negocieri şi analize, PSD Călăraşi a ales să-l nominalizeze pe Daniel Florea, un politician tânăr dar care are o experienţă profesională ce-l recomandă ca o persoană cu pregătire şi cu vaste cunoştinţe juridice. Născut în Slobozia, în anul 1972, pe vremea când Călăraşiul făcea parte din judeţul Ialomiţa, Daniel Florea a făcut şcoala generală şi liceul la Călăraşi în perioaa 1984 – 1991. A urmat apoi cursurile Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti, cu specializarea Diplomat în ştiinţe penale – „Crima organizată – fenomen transnaţional – şi impactul acesteia în societatea românească”.

 

Daniel Florea este posesorul unui CV extrem de bogat

2009 – 2010 Specializare (Master) în relaţii diplomatice internaţionale – Relaţii internaţionale (politice şi economice), protocol şi ceremonial, tehnici de soluţionare a conflictelor, studii de securitate, protecţia internaţională a drepturilor omului – Ministerul Afacerilor Externe – Institutul Diplomatic Român

2010 – Specializare (Master) în protocol şi comunicare în relaţiile diplomatice internaţionale – Protocol, ceremonial şi etichetă, comunicare şi persuasiune, comunicare interinstituţională şi interculturală, mediere, tehnici de negociere,  comunicare interpersonală şi cu mass-media – Ministerul Afacerilor Externe – Institutul Diplomatic Român

2008 – Membru UNITED STATES NAVY LEAGUE

2007 – Master Securitate şi Apărare Naţională – Universitatea Naţională de Apărare „Carol I” – Facultatea de Comandă şi Stat Major

2005 – Membru LIGA NAVALĂ ROMÂNĂ

Mai 2005 – 18 Octombrie 2007 Administrator Special al Companiei Naţionale Maritime PETROMIN S.A.

2004 – Master – cursuri de masterat – fără susţinerea lucrării de disertaţie

„Construcţie Politică şi Management Electoral” – Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative

2000 – 2003 Vicepreşedinte Uniunea Asociaţiilor Profesionale ale Judecătorilor din România

2002 – Master Management şi Marketing în domeniul transporturilor navale, operaţiuni bancare şi burse – Academia Navală „Mircea cel Bătrân”

2001 – Doctorand în ştiinte juridice – cursuri doctorale finalizate fără susţinerea lucrării de doctorat – Istoria doctrinelor şi ştiintelor politice – Universitatea Libera Internaţională din Moldova

1999 – 2001 Presedinte- Asociaţia Profesionala a Judecătorilor „Themis”, Curtea de Apel Constanţa

1999- 2003 Asistent Universitar Drept Civil şi Drept Internaţional Public  –  Universitatea „Spiru Haret” – Facultatea de Drept

1996 – 1997 Vicepreşedinte Asociaţia Profesională a Judecătorilor „Themis”, Curtea de Apel Constanţa

1995 – 1997 Asistent Universitar – Drept Penal şi Criminologie – Universitatea „Ovidius”, Constanţa-Facultatea de Drept

•        Numeroase studii de specialitate şi lucrări de interes prezentate în cadrul reuniunilor profesionale ale magistraţilor, în scopul adaptării practicii judiciare la normele Comunităţii Europene şi al unificării practicii judiciare româneşti.

•        „Violenţa în familie” – carte publicată în anul 2003 ca urmare a problemelor deosebite ridicate de acest flagel în România

 

Daniel Florea a fost judecător în perioada 1995-1997 şi 1999-2003, apoi avocat, consilier juridic, director al Direcţiei de control din cadrul AVAS, apoi Director General al Direcţiei Generale de Control şi Relaţii Publice din cadrul aceleaşi instituţii, consilier personal al ministrului transportului, iar ultima funcţie deţinută a fost aceea de vicepreşedinte al Agenţiei pentru Valorificarea Activelor Statului.

Daniel Florea a declarat că a ales Călăraşiul fiind legat de amintirile cele mai frumoase ale vieţii sale, copilăria şi adolescenţa. Prima opţiune a fost din start de a veni la Călăraşi, acolo unde are prieteni şi unde se simte ca acasă.

Daniel Florea a împărţit tricouri echipei de futsal a Călăraşiului cu ocazia meciului cu naţionala de tineret a României.

Răducu Filipescu, preşedinte Consiliul Judeţean: „Pe Colegiul 1, adică pe Municipiul Călăraşi, este Daniel Florea, din partea PSD,. Este avocat, o persoană la 40 de ani, este un băiat tânăr, zic eu, cu perspective în politică mai ales că este la primul mandat.”

Daniel Drăgulin, primar Călăraşi: „Faptul că Daniel Florea a ales să candideze la Călăraşi pentru un mandat de deputat este un câştig pentru noi, iar lucrul ăsta se va confirma din primul an de mandat. L-am simţit pe Daniel ca pe un tip muncitor, căruia îi place să se implice, care deja vrea să cunoască toate problemele cu care se confruntă municipiul pentru a putea face lobby pentru a ne ajuta. Eu personal contez pe acest tânăr politician!”

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite