Prezent la Călărași la sfârșitul săptămânii trecute pentru a participa la o întâlnire cu membrii organizației PNL Călărași, dar și la evenimentele prilejuite de zilele comunelor Independența, Borcea și Perișoru, președintele liberalilor, Ludovic Orban, a organizat o conferință de presă în care a răspuns, printre altele, și la întrebări privind conflictul interior dintre Vasile Iliuță și Răducu Filipescu.
Mai exact, senatorul Răducu Filipescu, fostul președinte al PNL Călărași, îl acuză pe Vasile Iliuță, președinte al CJ Călărași, că a acționat discreționar împotriva unor membri ai partidului, lezând astfel coeziunea organizației.
Inclusiv în cadrul Conferinței Județene pentru alegerea președintelui din luna mai a acestui an au existat luări de poziții vizavi de atitudinea lui Vasile Iliuță față de unii membri ai partidului de a-i îndepărta din funcțiile pe care le-au deținut.
La rândul său, Vasile Iliuță și-a asumat deschis postura de adversar al lui Filipescu și al „oamenilor acestuia”, ducând o luptă internă pentru obținerea de poziții cheie în interiorul partidului și al unor funcții publice de conducere pentru apropiații săi. Acum acesta reclamă o campanie de denigrare pusă la cale de senatorul Filipescu.
Deși a susținut că, odată cu alegerea noului președinte al organizației județene, Daniel Drăgulin și a Biroului Permanent Județean, acolo unde nu a reușit să obțină decât câteva poziții, certurile din partid vor dispărea, Vasile Iliuță continuă să producă nemulțumiri în rândul membrilor.
Întrebat dacă știe despre problemele de la Călărași și cum vor fi ele rezolvate, Orban a încercat să nu intre în detalii, declarând sec: „prin respectarea statutului”.
„Normal că există diferențe de păreri, normal că există puncte de vedere care nu concordă în toate privințele dar, indiferent care sunt situațiile, există calea normală, calea statutară, care presupune dialog, dezbatere și decizie. Discuții există inclusiv despre schimbarea mea, pe la colțuri, în baie, în fața oglinzii… oficial nu s-a discutat despre acest subiect. Desigur au existat anumite decizii care au stârnit o anumită nemulțumire, însă cred că după discuțiile de astăzi (13 iulie a.c.) nu mai există niciun fel de problemă vizavi de funcționarea partidului.”, a afirmat președintele PNL.
Ludovic Orban a mai spus că în acest moment nu se pune problema excluderii lui Vasile Iliuță, dar a transmis că „oricine acționează împotriva intereselor partidului, atunci când este clar acest lucru, nu mai are ce să caute în partid.”
Prezent în cadrul conferinței, senatorul Filipescu a spus că acuzațiile lui Iliuță la adresa sa, conform cărora i-ar fi fost afectate interesele personale și tocmai de aceea ar încerca să-l denigreze, sunt false.
„Nu e vorba de interesele persoanelor ci de interesele Partidului Național Liberal. Timp de 25 de ani am muncit ca PNL să fie un partid puternic. Din momentul în care a apărut Vasile Iliuță partidul a început să slăbească din ce în ce mai mult iar deal-urile pe care le face el cu PSD-ul, că are întrevederi săptămânale și pun la cale tot felul de planuri, astea nu sunt străine nici presei și nici celorlalți. Că face sau nu face blaturi e greu de demonstrat dar eu sunt convins că niște blaturi sunt făcute în perspectivă pentru slăbirea PNL din interior. Partidul pierde poziții, iar acestea sunt ocupate prin abuz de influență de PSD, pentru că domnul Iliuță pune pesediști peste tot. Scoate liberali și pune pesediști. Asta nu e o acțiune politică împotriva PNL?”, a conchis Filipescu.